Acasă Alte comunitati Evenimente organizate de reprezentanțele ICR cu ocazia Zilei Europei 2022

Evenimente organizate de reprezentanțele ICR cu ocazia Zilei Europei 2022

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Pentru Uniunea Europeană, această zi, sărbătorită pe 9 mai, este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a UE. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale în străinătate, va organiza o serie de spectacole, concerte, proiecții de film și expoziții.

Scurtmetrajul Alinei Manolache, „I am Here”, prezentat la Festivalul „In short, Europe” de la Londra

Institutul Cultural Român de la Londra participă la Festivalul de film „In short, Europe”, un eveniment ce evidențiază și celebrează creativitatea europeană în domeniul animației, ficțiunii și documentarului. Festivalul este un eveniment anual organziat de EUNIC Londra cu ocazia Zilei Europei, cu sprijinul Delegației UE în Regatul Unit și al Institutului Francez în Regatul Unit. În cadrul acestei ediții, 25 de state europene au prezentat câte un scurtmetraj, selecția acestora fiind curatoriată de Shira Macleod. Din partea României, filmul selectat a fost „I am Here” al Alinei Manolache, inclus în secțiunea Loving Encounters, scurtmetraj pe care The Guardian l-a numit mesmerising/fascinant.

Festivalul „In short, Europe” a avut loc sâmbătă, 7 mai, la Ciné Lumière, iar ICR Londra a participat în fiecare an în cadrul acestui eveniment relevant pe agenda culturală londoneză.

Naista Andreea Chira, moment muzical pe Mariahilfer Straße din Viena

Concerte, spectacole de dans, poezii şi dezbateri, reunind participanţi din diferite ţări europene şi nu numai au loc sâmbătă, 7 mai, cu ocazia Zilei Europei, pe Mariahilfer Straße – cea mai mare și mai animată stradă comercială din Viena. Institutul Cultural Român de la Viena se alătură proiectului inițiat de asociaţia „VIENNA goes EUROPE“ – Association for the Promotion of European Awareness și Parlamentul European din Austria, în colaborare cu EUNIC Austria, prin sprijinirea participării naistei Andreea Chira, care a susținut un moment muzical la ora 16.15. Totodată, în intervalul orar 12.00-18.00, publicul participant a vizitat diferitele standuri oferite de partenerii proiectului. În acest context, va fi prezentat proiectul Timișoara – Capitală culturală 2023, în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Timișoarei şi cu Asociația pentru Dezvoltarea şi Promovarea Turismului Timiș.

ICR Praga susţine promovarea artiştilor români de Ziua Europei în cadrul a două evenimente internaţionale

Cu ocazia festivităților organizate de Ziua Europei de către Reprezentanța Comisiei Europene în Republica Cehă și în contextul marcării de către Ambasada României în Republica Cehă a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, în ziua de 9 mai, ora 18.20, la Střelecký Ostrov, va avea loc concertul formației românești Moonlight Breakfast, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga. Ambasada României în Republica Cehă va prezenta la standul său broșuri turistice, materiale informative și produse românești.

Imaginea României, văzută prin ochii tinerilor călători cehi Lukáš Socha și Viktorka Rys, va putea fi descoperită în cadrul dezbaterilor cu tema „Călătorie în România” și „Arcul Carpaților, plimbare spre Banat”, organizate de Reprezentanța Comisiei Europene în Republica Cehă. Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat la adresa https://www.evropskedny.cz/

Tot luni, ora 17.30, în parcul Kampa va avea loc vernisajul expoziției „NATURE FUTURE – young European photography”,în prezența artiștilor și curatorilor.În cadrul acesteia vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga, fotografii ale Ioanei Cîrlig, din seria Accept all happiness from me.Această serie fotografică este o explorare continuă a florei în era antropocenului, o epocă unde activitatea umană distruge în fiecare zi o parte din planetă, unde deșeurile noastre sunt noile reliefuri ale peisajelor și unde natura este considerată ca o resursă ce trebuie exploatată până la epuizare.

Expoziția „NATURE FUTURE, young European photography”,curatoriată de Colectivul Fetart, prezintă lucrările a 14 tineri fotografi din Europa, care analizează criza ecologică majoră ce afectează planeta: Margaux Senlis (Franța), Ruben Martin de Lucas (Spania), Daniel Szalai (Ungaria), Ioana Cîrlig (România), Ada Zielińska (Polonia), Léontina Berková (Slovacia), Tomáš Hrůza și Andrea Průchová Hrůzová (Cehia), Marina Caneve (Italia), Jana Hartmann (Germania), Maria Oliveira (Portugalia), Markus Guschelbauer (Austria), Inka & Niclas (Suedia).

Evenimentul, organizat cu ocazia Președinției Franței a Consiliului Uniunii Europene, va fi disponibil publicului în perioada 9 mai – 28 august, în parcul Kampa din Praga.

Concert de gală ConTempo, la Sala de Concerte a Primăriei din Damme – Bruges, Belgia

Ansamblul ConTempo va susține concertul de gală „CELLO VISION’S TRAVELLING – CONNECTING EUROPE” luni, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, la Sala de Concerte a Primăriei din Damme – Bruges, Belgia. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Bruxelles și Ambasada României în Regatul Belgiei, cu sprijinul primăriei din Damme – Bruges și al Consulului Onorific al României la Bruges, domnul Joeri Beuren.

Proiectul combină tradiţia europeană profundă şi autentică a muzicii de cameră cu o abordare inovatoare, o fuziune artistică multimedia care prezintă, într-un spectacol incendiar și proaspăt, muzică din Europa sau conectată la Europa, de la George Enescu la Queen, de la Bach la Bono/U2, de la Paganini la Piazzolla, de la rock la world music, de la muzică clasică la dans, de la muzică contemporană la visuals, din România în Belgia sau în Ucraina și în întreaga Europă.

Elementele vizuale live și preînregistrate din spectacol funcționează ca un catalizator, asigurând legătura dintre coregrafie și muzică, creând astfel un dialog unic între ecran și spectacolul live de pe scenă, „îmbarcând” publicul într-o călătorie în care muzica este completată de imagini unice, cu o „dansatoare de stradă” care își urmează destinul.

Mihai Zgondoiu, prezent la Esch2022 – Capitală Culturală Europeană

60 de standuri ale misiunilor diplomatice, instituțiilor europene și autorităților locale vor fi amplasate, în Place de l’Hotel de Ville și Place de la Résistance din orașul Esch-sur-Alzette, în cadrul evenimentului Esch2022-Capitală Culturală Europeană, organizat cu ocazia Zilei Europei.

În cadrul acestui amplu eveniment de diplomație culturală, la standul României, va fi prezentată luni, 9 mai, expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, prin intermediul unui film și al unor prelegeri susținute de curatorul Mihai Zgondoiu. Expoziția, realizată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României a fost prezentă la Muzeul Național Cotroceni în perioada septembrie – octombrie 2021. O serie de lucrări ale studenților de la UNArte și UVT Arte sunt, de asemenea, prezentate, alături de proiectele unor licee și școli românești câștigătoare ale competiției National Space Society – Space Settlement Contest 2022, organizată de NASA.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Bruxelles și Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni.

„Reeducarea de la Pitești. Drama unei generații”, proiectat la Universitatea CEU San Pablo

Un film ce sintetizează cele șase episoade ale serialului „Reeducarea de la Pitești. Drama unei generații”, despre fenomenul reeducărilor practicate în România anilor ’50 – ’60, realizat de Lucia Hossu Longin, la TVR, va fi proiectat marți, 10 mai, ora 19.00, la Universitatea CEU San Pablo din Madrid. Filmul va fi prezentat de prof.univ.dr. Ilie Popa, președintele Filialei Argeș a Fundației Culturale MEMORIA, iar despre „Experimentul Pitești” vor vorbi istoricul José Luis Orella, profesor titular de Istorie Contemporană la Universitatea CEU San Pablo, doctor în Istorie Contemporană și în Drept Public, și Fernando Lostao, director al Fundației Culturale Ángel Herrera Oria.

Evenimentul este organizat de ICR Madrid, în colaborare cu Fundația Culturală MEMORIA, filiala Argeș, Universitatea CEU San Pablo din Madrid, Fundația Culturală Ángel Herrera Oria, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Celebrarea Zilei Europei în Israel – evenimente culturale de solidaritate cu Ucraina

Ca urmare a situației internaționale și a conflictului din Ucraina, celebrarea Zilei Europei în Israel include o componentă culturală care reliefează sprijinul Delegației UE și al țărilor membre pentru poporul ucrainean. Manifestarea se desfășoară joi, 12 mai, ora 19.30, într-un nou format outdoor, la Amfiteatrul Wohl din parcul HaYarkon din Tel Aviv.

Programul ediției din acest an va include un concert de deschidere susținut de trupa LELÉKA, un cvartet internațional de jazz condus de solista ucraineană Viktoria Leléka, urmat de evenimentul principal al serii, concertul Ivri Lider, cunoscut artist israelian de muzică pop-dance. Participarea trupei LELÉKA la eveniment are loc cu sprijinul Delegației UE și al reprezentanțelor diplomatice ale statelor membre, România fiind reprezentată de ICR Tel Aviv și Ambasada României în Statul Israel.

Prezență românească în cadrul manifestărilor organizate în Republica Moldova

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, susține prezenţa României în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europei în Republica Moldova. Joi, 12 mai, ora 16.00, la Sala cu Orgă din Chișinău, va fi prezentat un concert susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă sub bagheta maestrului Cristian Florea și soliștii OxanaCorjos (pian), Petru Pane, (clarinet). În program: Concertul pentru pian în La minor, op.54 de Robert Schumann, Concertul pentru clarinet de Aaron Copland, Creații orchestrale semnate de compozitorii români Sigismund Toduță și Ion Dumitrescu.

De asemenea, pelicula „Întregalde”, în regia lui Radu Muntean, va fi proiectată luni, 16 mai, la Centrul de Informare Europeană de la Chișinău, în cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană, organizat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Filmul va mai putea fi urmărit și în Sala Mare de Festivități a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (Sala Senatului), miercuri, 25 mai. Pe lângă proiecții de film, pe parcursul festivalului vor fi organizate concerte, conferințe și dezbateri pe teme ce promovează cultura și valorile europene.

Filmul „Întregalde” spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârşit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când maşina lor rămâne blocată într-un şanţ în pădure, gaterul se dovedeşte a fi abandonat şi sunt nevoiţi să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie şi generozitate încep să fie puse la îndoială.