Acasă Cultura / Culte Evenimentele dedicate Anului Centenar continuă în Italia

Evenimentele dedicate Anului Centenar continuă în Italia

Un numeros public italian și român  a participat la evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, desfășurate sâmbătă 10 noiembrie 2018 în cadrul Bibliotecii Municiplae din Besozzo, Varese, iar duminică 11 noiembrie 2018 în cadrul parohiei ortodoxe române din Como – provincia Como.

Evenimentul face parte din seria de manifestari propuse de editura Rediviva în mai multe orașe, biblioteci si comunităti din Nordul Italiei. la Besozzo – provincia Varese, manifestarea a fost susținută din inițiativa Asociatiei Moldova Italia, președinte Gian Luca del Marco, care a integrat serata în circuitul mai multor manifestări literare dedicate publicului italian desfășurate cu patronajul Primăriei din Besozzo, Primăriei din Varese și a Consulatului General al României din Milano.  În cadrul parohiei ortodoxe din Como inițativa a venit din partea pr. Cristian Prilipceanu care a inițiat in cadrul comunității mai multe evenimente dedicate Anului Centenar, cu participarea copiiilor români din școlile italiene.

În cadrul manifestării a fost vizionată si expoziția “Soldați români și italieni în timpul primului război mondial” organizată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj, direcția Patrimoniu Cultural.

Violeta Popescu de la editura Rediviva din Milano a prezentat proiectele editoriale din anul 1918 dedicate anului Centenar,  cu precădere copiiilor prezenți și a expus prin internediul unor texte si documente istorice gândurile si idealurile care i-au purtat pe românii din provinciile istorice la realizarea Unirii de la 1918. Au fost prezentate cu această ocazie si recentele publicații Rediviva: “Istoria Transilvaniei” de Ioan Aurel Pop si Ioan Bolovan precum si “Repere de cultură si istorie românească în Italia în anul Centenarului României Mari, proiect sustinut de Ministerul Românilor de Pretutindeni.

Tuturor celor prezenți le-a fost oferit gratuit Anuarul CCIR, ediția 2018.