Acasă Cultura / Culte Expoziția de bandă desenată „Disegnare la nuova Europa”

Expoziția de bandă desenată „Disegnare la nuova Europa”

Institutul Francez din Milano, în colaborare cu cluster-ul EUNIC Milano, prezintă expoziția „Disegnare la nuova Europa/Creionând noua Europă” în cadrul festivalului Bookcity Milano 2016.

La cea de-a V-a sărbătoare a cărților din Milano se va vorbi despre banda desenată și romanul comic. Banda desenată este simbolul expresiei populare ușor de citit, iar romanul comic a devenit un gen literar foarte căutat, cu autori excepționali și succese editoriale care le depășesc de cele mai multe ori pe cele ale romanelor.

EUNIC Milano, rețeaua institutelor europene de cultură prezente la Milano și în nordul Italiei, propune publicului festivalului Bookcity să descopere Europa benzii desenate și a romanului comic prin intermediul unei expoziții cu lucrări realizate de 8 autori și graficieni ce provin din tot atâtea țări.

Publicul va putea să se întâlnească cu autorii lucrărilor cu ocazia unor dezbateri și prezentări organizate de fiecare insitut în parte și-i poate vedea în plină desfășurare creativă în timpul celor două evenimente, inaugurare și finisaj, în galeria Institutului Francez din Milano. La vernisajul expoziției din 3 noiembrie 2016, Matteo Stefanelli, Directorul revistei Fumettologica, va prezenta sesiunea de desen interactiv realizată de Antonio Cossu, Monika Szydłowska și Alberto Madrigal, iar în cadrul evenimentului de închidere a expoziției din 19 noiembrie 2016 vor fi prezenți artiștii Larissa Bertonasco, Toy-Box, Claudio Stassi, Jérôme Ruillier și Sebastian Opriță.

Desenul, realizat de graficieni provenind din diferite țări europene, permite o abordare imediată, care ajută la depășirea diferențelor de limbă. Această mobilitate le este specifică celor care publică într-o altă țară decât țara în care s-au născut și scriu într-o limbă străină. Banda desenată și romanul comic au devenit mesagerii unei Europe deschise, unde cultura este îmbogățită cu povești care amestecă originile și inventează o formă de exprimare versatilă, adresându-se tuturor tipurilor de cititori, de la cei mai naivi până la experții jocurilor literare.

Expoziția este organizată de cluster-ul EUNIC Milano – Centrul Ceh din Milano, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al Poloniei din Milano, Goethe-Institut Mailand, Institutul Cervantes din Milano, Ambasada Belgiei – Regiunea Valonă din Milano, Societatea Dante Alighieri din Milano și Institutul Francez din Milano, în colaborare cu WOW Spazio Fumetto – Museo del Fumetto, dell’Illustrazione e dell’Immagine animata.

Autori invitați: Larissa Bertonasco și Shorouk El Hariry pentru Germania, Monika Szydłowska pentru Polonia, Toy-Box pentru Republica Cehă, Claudio Stassi pentru Italia, Alberto Madrigal pentru Spania, Jérôme Ruillier pentru Franța, Sebastian Opriță pentru România și Antonio Cossu petru Regiunea Valonă – Belgia.

Expoziția va fi deschisă în perioada 4 – 19 noiembrie 2016

Intrarea este liberă

Programul întâlnirilor:

Joi, 3 noiembrie 2016, ora 18.30: Inaugurare

Participă: Antonio Cossu pentru Regiunea Valonă a Belgiei, Alberto Madrigal pentru Spania

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 18:00: Finisaj

Participă: Larissa Bertonasco și Shorouk El Hariry pentru Germania,  Sebastian Opriță pentru România, Jérôme Ruillier pentru Franța

EUNIC are misiunea de a promova valorile europene și de a contribui la multiculturalitatea din interiorul și din afara granițelor UE, printr-o colaborare între institutele culturale europene.