Expoziția „Metamorfoze plastice” prezentată în Galeria de Artă a Accademiei di Romania...

Expoziția „Metamorfoze plastice” prezentată în Galeria de Artă a Accademiei di Romania in Roma

DISTRIBUIȚI

În perioada 17 noiembrie – 4 decembrie 2021, Accademia di Romania in Roma și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Buzău prezintă expoziția de artă „METAMORFOZE PLASTICE”. Expoziția curatoriată de Valeriu Șușnea reunește o serie de lucrări realizate de artiștii buzoieni Elena Doina Alexandrescu, Boglár Balász, Alina Barbu, Miruna Blănaru, Ana Maria Bogleș, Mădălina Canțer, Gheorghe Ciobanu, Alexandra Mihai Coman, Liliana Crăciun, Ciprian Dominoschi, Claudiu Ștefan Ene, Georgeta Hlihor, Niculina Vlad Leonte, Florin Menzopol, Mihai Opriș, Mihaela Anca Pioară, Oprea Pioară, Carmen Poenaru (invitat), Emil Popa, Emil Pricopescu, Anca Dorojan Szep, Steluța Dima Ștefaniu, Ana Șușnea, Valeriu Șușnea, Diana Rozalia Tăicuțu, Gabriel Tăicuțu, Luminița Toader, Aurelia Tudorache, Vasile Tudorică, Ami Vasilescu (invitat) și Mioara Magelona Velnicescu.

Inaugurarea expoziției va avea loc miercuri, 17 noiembrie 2021, ora 18:00. Accesul publicului, conform reglementărilor în vigoare, va fi limitat și se va efectua doar pe bază de rezervare la adresa de email accadromania@accadromania.it, indicând numele, prenumele și numărul de telefon. Rezervarea va fi valabilă doar cu e-mail de confirmare din partea ARR.

Accesul la expoziție, atât la vernisaj, cât și și pe toată durata desfășurării acesteia, respectiv 18 noiembrie-4 decembrie a.c., se va face pe baza prezentării Certificatului Digital European COVID (Green Pass), în format digital sau tipărit, ori prezentând rezultatul negativ al unui test antigen sau molecular efectuat cu maximum 48 ore înainte, precum și a unui document de identitate valabil. Dispozițiile nu se aplică copiilor sub 12 ani. În interiorul sălii de expoziție sunt obligatorii purtarea măștii, precum și distanțarea de minimum un metru între vizitatori.

Expoziția va rămâne deschisă pentru public în perioada 18 noiembrie – 4 decembrie 2021, în intervalul orar 14:00 – 17:00, pe bază de rezervare la adresa de e-mail: accadromania@accadromania.it.

Expoziția „Metamorfoze plastice” reunește pictori, sculptori, graficieni și artiști decoratori buzoieni ce vor fi prezenți cu lucrări de excepție, reprezentând cele mai recente preocupări artistico-vizuale. Tehnicile abordate sunt foarte diverse, de la pictura de șevalet la grafică, sculptură și panouri decorative, în selecția lucrărilor prevalând extensia originală și îndrăzneață a subiectelor și aspectelor stilistice, a aplombului performativ a noilor generații de artiști plastici profesioniști. Acești factori au contribuit la realizarea unui ansamblu expozițional coerent, bine motivat estetic și vizual-spectacular și la alcătuirea unei atmosfere artistice dinamice, variate, plină de prospețime și ingeniozitate creativă, care vor oferi evenimentului un cadru armonios, incitant și atractiv.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.