Expoziție de design contemporan românesc la Central de Diseño, Madrid

Expoziție de design contemporan românesc la Central de Diseño, Madrid

173
0
Foto: ICR

Institutul Cultural Român, în colaborare cu Romanian Design Week și Asociația Designerilor din Madrid (Fundația DIMAD), organizează, în perioada 15 iunie – 16 iulie, o expoziție dedicată designului românesc contemporan care se inspiră din tehnicile și materialele tradiționale.

Peste 50 de obiecte imaginate de tinerii designeri români vor fi expuse la Central de Diseño, la Centrul Cultural Matadero din Madrid.

Expoziția reunește o selecție de lucrări realizate de către cei mai reprezentativi tineri designeri români ai momentului și se construiește pe două axe creative: prima se centrează pe materiale și artizanat, iar cea de-a doua își propune să revalorizeze matrice și tehnici de producție tradiționale. Vor fi expuse colecții recente care au în comun atât o execuție impecabilă, inspirată din tradiție, cât și o bună doză de umor, atât de necesar în acest domeniu.

Printre designeri sau birourile de design care vor expune la Central de Diseño se numără: Deltacraft, Meșteșugar ButiQ, PATZAIKIN, proiect dezvoltat de designerul Olah Gyarfas, Coolwool studio, Dare to Rug, designerii Cristian Corvin, Lana Dumitru, Mădălina Andronic, Dragoș Motica.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ