Expoziţie dedicată artelor moderne și contemporane, la Bucureşti

Expoziţie dedicată artelor moderne și contemporane, la Bucureşti

Foto: ICR

Vineri, 3 noiembrie 2017, în intervalul 19:00 – 21:00 va avea loc deschiderea oficială a galeriei de artă KALEIDOSCOPE și vernisajul expoziției MORPHOGENETIC FIELDS. 

Primul eveniment din programul expozițional 2017-2018 al galeriei aduce în prim-plan nouă artiști români contemporani (Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ecaterina Vrana, Mircea Suciu, Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Teodora Axente,Răzvan Boar, Maxim Liulca), care fac parte dintr-o colecție privată de artă contemporană, având ca numitor comun: notorietatea internațională, expunerea în cele mai importante instituții și muzee ale lumii, precum MoMa (New York), Tate (Londra), Stedelijk Museum (Amsterdam), Muzeul de Artă Modernă din San Francisco, Bienala de la Veneția, Centrul Georges Pompidou (Paris), prezența în galerii de prestigiu cum ar fi: Yvon Lambert, Pace, Plan B, David Nolan, Spazio A, Thaddaeus Ropac, Nicodim etc., includerea în colecții foarte importante (atât de stat cât și publice), tranzacționarea pe piața de artă internațională la cote foarte înalte, dar, mai ales, apartenența comună din punct de vedere cultural, istoric, geografic.

Perspectiva curatorială propusă de Oana Ionel asupra acestei expoziții pornește de la conceptul de câmp morfogenetic (termen împrumutat din domeniul biologiei evoluționiste) și propune asocierea acestor nouă artiști într-un nou sistem (câmp) care prin relaționări la nivel tematic, narativ, valoric creează o nouă entitate, cu valențe proprii.

Kaleidoscope este un nou spațiu cultural care își va desfășura activitatea printr-o serie de activități dedicate artelor moderne și contemporane, proiectelor în domeniul cultural și își propune să fie atât o platformă de susținere a tinerilor artiști aflați la început de carieră, dar și a celor deja consacrați pe plan național și internațional.