Acasă Asia Faimosul Quartet Bălănescu, în premieră, la Istanbul

Faimosul Quartet Bălănescu, în premieră, la Istanbul

Foto: ICR

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță un concert jazz extraordinar, care va fi organizat în ziua de 9 mai 2018, de la ora 20.00, în cadrul stagiunii de concerte a Centrului Cultural Akbank, din Istanbul.

Bălănescu Quartet este un cvartet de coarde avangardist, fondat în 1987 de către Alexander Bălănescu, care a devenit faimos prin lansarea câtorva versiuni cover complexe pe muzica trupei experimental-electronice germane Kraftwerk, de pe albumul lor Possessed. Forța motrică a cvartetului a fost întotdeauna compozitorul principal și fondatorul, Alexander Bălănescu, alături de Clare Connors, vioară, care de asemenea, a jucat un rol important.

Cvartetul este în principal notabil pentru stilul muzical distinctiv, care cuprinde ritmuri atipice, disonanțe și aranjamente complexe.

Componenții cvartetului au realizat și interpretat lucrări multiple, cu o varietate de alți artiști, inclusiv Philip Glass, David Byrne, Gavin Bryars, Michael Nyman, Rabih Abou-Khalil, Kevin Volans, Hector Zazou, Spiritualized, Yellow Magic Orchestra şi Pet Shop Boys. Albumele lor timpurii au fost lansate la casele de discuri Mute Records și Records Argo.

Bălănescu Quartet a susţinut recitaluri în South Bank Centre din Londra, Knitting Factory din New York şi în deschiderea concertului formaţiei Pet Shop Boys, în prezenţa a 10.000 de spectatori, pe Wembley Arena din Londra.

Alexander Bălănescu a studiat vioara la București cu profesorii Dolly Kooritzer, Garabet Avakian și Ștefan Gheorghiu. În 1969, muzicianul a părăsit România împreună cu familia pentru a se stabili în Israel, unde a continuat studiul viorii. În 1971, violonistul a plecat spre Londra, iar în 1975 spre Statele Unite ale Americii, unde a devenit student al celebrei școli Juilliard din New York, descoperindu-si interesul pentru muzica contemporană și calităţile de compozitor. Alexander Bălănescu a fost membru al Michael Nyman Band și al Cvartetului Arditti, ansambluri specializate în interpretarea muzicii contemporane. În 1987, violonistul și-a înființat propriul cvartet care i-a preluat numele și alături de care a cunoscut consacrarea la nivel mondial, aducând muzica contemporană „clasică“ mai aproape de publicul larg.

Cvartetul Bălănescu a participat la cele mai importante festivaluri de jazz europene și americane. Muzicianul a susținut recent un concert de mare succes la Londra. Având o individualitate stilistică și un potențial tehnic remarcabil, cvartetul Bălănescu a avut concerte cu cele mai importante formații, ansambluri și instituții de spectacol și a colaborat cu nume de răsunet de compozitori americani, englezi, germani, israeliți. Cvartetul a fost format inițial din Alexander Bălănescu, vioară, Clare Connors, vioara a doua, Bill Hawkes, violă și Caroline Dale, violoncel.

Spectacolul Maria T, inspirat de legendara Maria Tănase, este o sinergie muzicală între clasic și tradițional, utilizând tehnologii moderne pentru a crea o legătură geografică și culturală între Cvartetul Bălănescu și Maria Tănase, prin muzică, dar și prin proiecții video și stage design.

Pentru a susține concertul de la Istanbul, Bălănescu Quartet vine în următoarea formulă: Alexander Bălănescu – vioara I, James Shenton- vioara a II-a, Helen Kamminga-violă și Nicholas Holland-violoncel.

În programul concertului de la Istanbul sunt incluse Rapsodia Română No1 de George Enescu, aranjament orchestral Alexander Bălănescu, Luminitza – compozitor Alexander Bălănescu, Suita din „Maria Tănase” compozitor Alexander Bălănescu, Suita „Kraftwerk „ – comp. Kraftwerk, aranjament orchestral Alexander Bălănescu.

Concertul de muzică jazz propus de ICR Istanbul, în parteneriat cu Centrul Cultural Akbank, vizează în principal prezentarea unui cvartet faimos în lume și dorit de mai toate centrele culturale și cluburile de jazz, un nume de referință aflat în topul de specialitate, care se va afla în premieră pe scena Akbank și care (re)interpretează valoroase piese românești.