Cu prilejul zilei de 1 aprilie, ne înclinăm cu respect și durere în fața memoriei celor câteva mii de români masacrați la Fântâna Albă, în anul 1941, declară deputatul Dumitru Țiplea.
Un episod tragic, dar prea puțin cunoscut din istoria noastră națională, o rană deschisă care nu poate fi nici uitată, nici ignorată. Cu aproape un an mai devreme, între 26 și 28 iunie 1940, în urma odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, Rusia lui Stalin transmitea un ultimatum Guvernului României, cerând cedarea imediată a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. Prinși într-o menghină geopolitică, cu Germania lui Hitler, interesată de grânele și petrolul românesc necesare mașinăriei sale de război, și cu Rusia sovietică, dornică să subjuge din nou aceste teritorii și poporul nostru, liderii politici români s-au văzut nevoiți să aleagă între o rezistență armată cu șanse minime de reușită și acceptarea unor revendicări teritoriale impuse cu forța. Alternativa cedării ar fi fost, probabil, desființarea completă a statului român, așa cum se întâmplase deja cu Polonia, îngenuncheată în toamna lui 1939 de cele două regimuri totalitare.
Cu o Polonie ștearsă de pe hartă, o Franță înfrântă de Wehrmachtul nazist, o Britanie bombardată necontenit de Luftwaffe și Țările Baltice și Finlanda deja supuse agresiunii sovietice, România, izolată politic, militar și hărțuită economic, s-a văzut constrânsă să cedeze presiunilor conjugate ale lui Hitler, Mussolini și Stalin. Momentul de la 1 aprilie 1941, un act de teroare împotriva unei populații civile pașnice, rămâne o lecție amară despre prețul libertății și cruzimea regimurilor totalitare. Este datoria noastră, ca reprezentanți ai statului român, să păstrăm vie amintirea acestor martiri. Să spunem generațiilor tinere adevărul istoric. Să nu permitem ca suferința lor să fie uitată, minimalizată sau falsificată.
Din păcate, astăzi trăim din nou momente care păreau, odinioară, doar parte dintr-o istorie tragică. Poporul ucrainean trece, de peste trei ani, prin momente cumplite, provocate de aceeași armată care, acum mai bine de 80 de ani, ne-a adus și nouă atâta suferință. Tinerii și generațiile viitoare trebuie să înțeleagă că libertatea este o valoare supremă, dar nu este un dat. Ea poate fi pierdută. Ideologii criminale, puse în aplicare de indivizi pentru care viața nu are nicio valoare, au încercat și continuă să încerce să răpească acest drept popoarelor ce nu-și doresc nimic altceva decât să trăiasca în pace. Libertatea se plătește adesea cu sânge, o știm foarte bine. De aceea, memoria martirilor și eroilor națiunii noastre ne obligă să rămânem fermi, demni și vigilenți în fața oricărui agresor care dorește să ne subjuge. Veșnică pomenire românilor uciși la Fântâna Albă!
