Acasă Stiri Fără carantină la nivel național

Fără carantină la nivel național

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă și secretarul de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Iinterne Raed Arafat au susținut, marți, o conferință de presă, în care au prezentat situația de la acest moment din spitalele COVID și pregătirile care se fac pentru creșterea capacității.

Numărul cazurilor de COVID 19 crește de la o zi la alta, la 24 august fiind anunțate 782 de cazuri noi. Cel mai rău scenariu al Institutului de Sănătate Publică arată ca la finalul lui septembrie, când e preconizat vârful valului 4, vom avea și 4.000 de cazuri pe zi. Cei doi oficiali au insistat că aceasta este doar o estimare și că de data aceasta, față de valurile precedente, există pentru toți cei peste 12 ani posibilitatea vaccinării.

”Anul acesta ne putem vaccina, intensitatea valului 4 și modul în care spitalele vor reacționa depinde de fiecare dintre noi, de alegerea noastră de a ne vaccina. Dacă această alegere va fi una rațională, se vor limita efectele valului 4 asupra întregului sistem sanitar”, a spus Ioana Mihăilă, amintind că anul trecut pe vremea asta aveam 1.500 de cazuri pe zi.

Vârful de anul trecut a fost de 10.269 de cazuri în 24 de ore, în a doua jumătate a lunii noiembrie. Îmbolnăvirile au început să crească în iulie și în august cifrele deja treceau în majoritatea zilelor de pragul de 1.000 de infectări. Vârful lunii august a fost în data de 27, cu un bilanț de 1.504 cazuri noi în 24 de ore.

În 2021, ziua cu cele mai multe infectări a fost 25 martie. Au fost înregistrate atunci 6.651 de cazuri. Deci, odată cu vaccinarea, cel mai negru scenariu al INSP este unul foarte luminos în comparație cu situația din primul an de pandemie.

COVID Delta afectează mai mult copiii și tinerii

Ministrul a anunțat că în ultima perioadă a avut discuții cu spitalele și DSP-urile pentru a vedea care este capacitatea și ce pregătiri sunt făcute pentru creșterea ei.

Față de valurile precedente, de data aceasta accentul este pus și pe pregătirea pentru tratarea copiilor cu COVID, având în vedere că vârsta celor care se îmbolnăvesc a scăzut.

Astfel, Mihăilă a anunțat că la acest moment la nivel național sunt 110 paturi de Terapie Intensivă pentru copii și 340 pentru adulți.

În cazul adulților, capacitatea poate crește până la 1.600 de paturi ATI, maximul din valul 3. Ministrul a explicat că, în cazul în care va fi nevoie, copiii pot fi tratați în secțiile de adulți, pentru că ventilatoarele pot fi adaptate.

”Pandemia cu varianta Delta afectează într-o măsură mai mare tinerii și copiii. Am solicitat numărul maxim de paturi disponibile destinate îngrijirii copiilor”, a spus Mihăilă.

Nu se mai poate discuta de impunerea carantinei la nivel național

Raed Arafat a precizat că au fost discuții și despre nevoia detașării medicilor, mai ales a celor de la ATI, acolo unde este nevoie. Totodată, s-au făcut controale pe secțiile de terapie intensivă, pentru a fi asigurată buna funcționare a instalațiilor de oxigen.

”Au fost făcute verificări de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență pe partea de incendii, au fost unele probleme identificate, sunt în curs de rezolvare”, a spus Arafat, precizând că în unele cazuri s-a discutat de montarea unor sisteme care să sune alarma, în cazul în care concentrația de oxigen în atmosferă depășește o anumită cantitate.

Arafat a insistat că nu se mai poate discuta de impunerea carantinei la nivel național, acum că există vaccinul, dar că în situații punctuale, la nivel local, pot fi impuse măsuri dure.