Acasă România Fără mască în exterior din 15 mai, cu câteva excepții

Fără mască în exterior din 15 mai, cu câteva excepții

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi seara relaxări substanțiale ale măsurilor restrictive. El a prezentat un calendar al măsurilor, care începe la  15 mai, când dispare obligativitatea măștii, dispar restricțiile de circulație noaptea, iar magazinele pot reveni la programul normal de funcționare.

Iohannis:

Am discutat despre pandemie, campania de vaccinare și măsuri de relaxare

Datorăm mulțumiri personalului sanitar

Trebuie să ne fie foarte clar că suntem deja în plină pregătire pentru România post-pandemică. Dacă ne vaccinăm cu toții, pandemia se va reduce și se va termina

Nu îmi doresc ca România post-pandemie să fie identică cu cea de dinaintea pandemiei. Am suferit mult, am învățat mult, avem șansa să facem o Românie mai bună

E timpul să facem reforme, școli mai sigure, sistem sanitar mai sigur, în care economia crește, în care facem investiții, în care salariile cresc

Am avut în ultimele săptămâni o evoluție încurajatoare, numărul de bolnavi a scăzut, a scăzut numărul de persoane la ATI și numărul de decese de Covid. Campania de vaccinare a prins viteză: avem zilnic peste 100.000 de persoane vaccinate și am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mult mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm

În ședința de azi am adoptat câteva ținte de vaccinare: la 1 iunie – 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate

Ne pregătim de relaxare, dar o relaxare precaută, cu un calendar care ne permite să reluăm multe activități

Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul cu acești pași până pe 1 septembrie. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie rexpectate măsurile în vigoare și să ne vaccinăm

Măsurile concrete de relaxare pe care le-am discutat sunt:

Prima etapă de relaxare e în 15 mai, următoarea etapă e 1 iunie, apoi 1 iulie și 1 august

Din 15 mai se elimină portul măștii la exterior cu câteva excepții (piețele, târgurile, stațiile de transport public, mijloacele de transport public)

Din 15 mai se elimină restricțiile de circulație noapte și se elimină restricțiile de funcționare ale magazinelor

La nunți, botezuri, mese festive – de la 1 iunie pot participa la exterior maxim 70 de persoane. La interior pot participa maximum 50 de persoane. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, dispar restricțiile

În sălile de sport, dacă organizatorul garantează că toți participanții sunt vaccinați, numărul de persoane poate crește

Școli: Noi păstrăm normele care țin de rata de incidență (cele trei scenarii). E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală.

 

 

 

.