Șapte ţări din sudul Europei s-au reunit miercuri, 10 ianuarie, la Roma, pentru a discuta în special despre fenomenul migratoriu. Subiectul rămâne şi pe agenda discuţiilor bilaterale pe care le va avea, la Roma, preşedintele francez Emmanuel Macron.
Imigraţia rămîne un subiect delicat, care îi divizează pe europeni, dar care îi şi obligă la o reflecţie continuă pentru găsirea unor soluţii adecvate, în spiritul valorilor europene.
Acest tip de întâlnire, un fel de G7 al ţărilor din sud, a fost iniţiat de primul ministru grec Alexis Tsipras în septembrie 2016. Cele şapte ţări participante sunt Grecia, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Cipru şi Malta. Sase dintre ele au o largă deschidere spre Mediterana de unde vin fără încetare grupuri de refugiaţi, avînd bazele de plecare în Turcia dar mai ales în Libia. Portugalia este confruntată şi ea cu imigraţia clandestină, prin rute terestre sau maritime, dată fiind vasta sa deschidere spre Atlantic, baza de plecare fiind în acest caz Marocul.
Grecia şi Italia se plâng sistematic din cauza lipsei de solidaritate europeană în materie de imigraţie. Ele sunt de fapt în prima linie a şocului migrator. In Italia sunt recenzaţi cel puţin 200 000 de clandestini, iar în Grecia în jur de 50 000. Mulţi dintre aceşti candidaţi la azil şi imigranţi economici aşteaptă timp de luni şi luni de zile, în diverse centre de primire, examinarea dosarelor lor sau o propunere pentru instalarea lor în diverse ţări europene. In materie de integrare a imigranţilor, Italia a făcut pînă acum un efort considerabil, iar cotidianul Libération salută acest “model italian”.
Reportajul publicat de cotidianul de stînga are chiar un titlu după opinia mea excesiv de optimist, el sună cam aşa: “In Sicilia, un lucru foarte frumos ni s-a întîmplat, am fost invadaţi de imigranţi”. Această frază este de fapt un citat, în reportajul respectiv mai mulţi responsabili politici locali povestesc cum au fost primiţi şi integraţi numeroşi imigranţi în oraşe mari precum Palermo şi Catania, sau localităţi mai mici precum Sutera. Din punctul de vedere al acestor primari sau consilieri locali, sosirea imigranţilor este o şansă pentru economia şi demografia insulei, iar iniţiativele populaţiei, sprijinite cu bani publici, sunt nenumărate în vederea găzduirii şi integrării imigranţilor.
Mulţi sicilieni îşi amintesc că şi strămoşii lor au fost imigranţi, de unde gesturile lor generoase şi “excepţionala solidaritate” care s-a structurat în Sicilia pentru ca imigranţii să fie primiţi în condiţii decente iar copiii lor să fie imediat şcolarizaţi. Jurnalistul şi scriitorul Gaetano Basile declară, cuvinte reluate de Libération, că datorită imigranţilor încep să revină la viaţă unele cartiere care erau abandonate.
El consideră că prezenţa străinilor în Sicilia redă acestei insule italiene vechiul ei statut de răscruce a Mediteranei.
Iată o imagine destul de idilică, pe care o contrazic alte puncte de vedere. Deja, în perspectiva alegerilor legislative italiene de pe 4 martie, subiectul legat de imigraţie propulsează formaţiunile populiste în postura de favoriţi.
Problema imigraţiei este extrem de virulent dezbătută şi în Franţa, unde executivul pregăteşte o nouă lege în această privinţă. Deja există un fel de elan contestatar, lui Emmanuel Macron i se reproşează, mai ales din rîndurile opoziţiei, că se pregăteşte să înăsprească într-o manieră brutală, fără precedent, condiţiile de primire. Proiectul de lege va fi dezbătut în februarie, dar primul ministru deminează deja terenul prin discuţii cu centriştii şi redicalii de stînga.
Cum să primeşti în condiţii decente şi să integrezi imigranţi fără ca acest lucru să devină un fel de invitaţie pentru alte zeci de milioane de candidaţi la exil să treacă Mediterana? Cam aşa poate fi formulată una dintre marile dileme ale europenilor în contextul presiunii migratorii. Iar pînă acum nimeni nu a găsit o soluţie cu “faţă umană” la această dilemă. Poate şi pentru că dilemele, filozofic vorbind, nu au soluţie, doar problemele pot fi rezolvate.
