Acasă Europa Festivalul Bucuria Învierii aduce românii din Italia laolaltă

Festivalul Bucuria Învierii aduce românii din Italia laolaltă

Românii din Italia s-au reunit, pe 19 aprilie, în a doua duminică după Paști, la slujba săvârșită de Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei la Sediul Episcopiei de la Roma.

La sfârșitul slujbei, copiii români din cele trei protopopiate din Lazio, au prezentat un program artistic de cântece și poezii, având ca temă Învierea Domnului, în cadrul Festivalului Bucuria Învierii.

Anul acesta este al șaptelea, de când în această duminică, credincioşii români de la parohiile și paraclisele din Roma şi împrejurimi, se întâlnesc la Sediul Episcopiei, având în frunte pe preoţii şi diaconii care îi slujesc, pentru a se bucura cu toții împreună de Praznicul Învierii Domnului.

La sfârșit, toți cei prezenți s-au bucurat împreună de o agapă frățească, gustând din bucatele specifice Paștilor, la eveniment participând şi reprezentanți ai autorităților centrale şi locale, române şi italiene, notează Basilica.ro