Acasă Stiri Festivalul Colindelor la Micherechi

Festivalul Colindelor la Micherechi

In săptămâna premergătoare Crăciunului, la Micherechi (Ungaria), s-a desfășurat a X-a ediție a „Festivalului colindelor”, organizat anual de Primăria din localitate. Inițiat în 2010, în preajma Crăciunului, de Primărie și Autoguvernarea Românească Locală din Micherechi, Festivalul colindelor reunește locuitorii comunei și reprezentanți ai confesiunilor creștine din localitate, într-o atmosferă de înțelegere și respect reciproc.

La evenimentul din acest an au participat oficialități laice și religioase, între care PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Margareta Tat, primarul Micherechiului, Ana Ruja, directorul Școlii Generale din Micherechi, Eva Iova Șimon, redactorul-sef al săptămânalului „Foaia Românească”, Petrică Creţu, Tibor Juhasz şi Ilie Puha, reprezentanții cultelor creștine evanghelice din Micherechi (baptist și penticostal), reprezentanți ai Consiliului Local și numeroși invitați. După rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de Ierarh, a urmat programul de colinde susținut de coruri și reprezentanții confesiunilor creștine (baptist, penticostal și ortodox), care au urcat pe scena Casei de Cultură „Gheorghe Dulău”, unde a avut loc evenimentul, și care au adus în fața publicului numeros colinde și cântări specifice tradiției fiecărei confesiuni. La încheierea manifestării, sutele de participanţi au cântat împreună colinda„O, ce veste minunată!”. Sala Casei de Cultură “Gheorghe Dulău” a fost neîncăpătoare, sute de persoane dorind să participe la această manifestare, devenită tradiţie în calendarul comunităţii din Micherechi. În seara zilei de 20 decembrie 2019, Consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la recepţia de Crăciun organizată de Ioan Tat, preşedintele Autoguvernării Româneşti din oraşul Şercad (Sarkad), manifestare la care au participat Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei, alături de lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), reprezentanţi ai primăriei locale, alţi invitaţi. Ansamblul folcloric „Doina Bihorului”, coordonat de Gheorghe Gros a prezentat cântece şi dansuri româneşti.