Acasă Cultura / Culte Festivalul iei româneşti la Varşovia

Festivalul iei româneşti la Varşovia

Expoziţia Cămașa românească – tradiție și inspirație contemporană va fi inaugurate, pe 10 martie, în cadrul Sărbătoriri Mărţişorului la Varşovia. Programul va fi completat de ateliere pentru copii (11, 12, 13 martie) și un atelier de confecționat ii, pe 14 martie, susținut de maestra populară Maria Cristea.

Expoziţia prezintă piese de port popular, create recent în atelierele Casei Portului Popular „Casa Cristea” din Rep. Moldova. De asemenea, în expoziție vor fi prezentate costume populare vechi, din patrimoniul românesc și moldovenesc, etalând astfel opera mai multor generaţii de creatori, cristalizată într-un spaţiu cultural timp de secole.

Principiul de construire a costumului popular este asamblarea câtorva dreptunghiuri (cămaşa, ia, izmenele, sumanul) sau formarea pieselor dintr-un singur dreptunghi (catrinţa, brâul, năframa, marama). Elementul reprezentativ al vestimentaţiei tradiţionale este cămăşa femeiască, numită „ie” sau „cămaşa cu altiţă”. O piesă de port cu funcţii sociale şi simbolice, devenită marcă identitară, perpetuată de meşterii populari şi preluată de creatori de modă din întreaga lume.

Evenimentul este organizat de Ambasada Rep Moldova în Republica Polonă, Ministerul Culturii al Rep. Moldova, Institutul Cultural Român de la Varşovia împreună cu Muzeul de Etnografie din Varşovia.