Acasă Cultura / Culte Festivalul Internațional al Artelor Contemporane #BEFREE #FEST, la Chișinău

Festivalul Internațional al Artelor Contemporane #BEFREE #FEST, la Chișinău

Festivalul Internațional al Artelor Contemporane #BEFREE #FEST, ajuns la cea de-a IV-a ediție, își așteaptă spectatorii în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2022, la Chișinău. Evenimentul este organizat de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate în colaborare cu: Clusterul EUNIC Moldova; Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău; Institutele Goethe – Zentrum Chișinău și Goethe – Institut București; Biroul de Cooperare al Elveției / Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova; Ambasada Austriei la Chișinău; Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite; Studioul OWH; Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”; Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova); Combinatul de Vinuri de Calitate „MILESTII MICI”.

Ediția din acest an, cea mai mare de până acum, va cuprinde nouă evenimente culturale, cu participarea unor artiști din România (Sibiu, București), Germania (Berlin), Austria (Viena) și Republica Moldova (Chișinău), la care vor avea acces sute de spectatori. În contextul agresiunii ruse în Ucraina și a amenințărilor la adresa păcii și ordinii mondiale, vă invităm să celebrăm împreună #Arta într-o îmbinare armonioasă dintre #Teatru, #Dans, #Filmși #Muzică, sub genericul PUTEREA LIBERTĂȚII.

Toate evenimentele se vor desfășura în incinta Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din strada Mihai Eminescu 55. EXCEPȚIE face doar spectacolul „12 oameni furioși” din 30 octombrie, ora 19.30, care va fi prezentat la sediul Teatrului Republican LUCEAFĂRUL din strada Veronica Micle 7.

 Accesul la evenimente este GRATUIT iar intrarea este posibilă ÎN BAZA UNEI REZERVĂRI prealabile pe https://iticket.md/

Program #BEFREE #FEST

28 octombrie | ora 18.30

Deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Artelor Contemporane

BE FREE FEST 2022, ediția a IV-a.

COME AS YOU ARE #2,Nir de VOLFF

Compania TOTAL BRUTAL

în colaborare cu Berlin Senate Department for Culture and Europe și Neu Start Kultur.

Berlin, Germania

65 min.

Spectacol prezentat în limba engleză cu titrare în limba română.

29 octombrie | ora 18.30

Concert –TRIGON URBAN

Chișinău, Moldova

80 min.

Muzică balcanică într-o formă liberă de exprimare.

30 octombrie | ora 18.00

OSPĂȚ ÎN TIMP DE CIUMĂ de Alexandr PUȘKIN

Teatrul Liber TOTEM

Chișinău, Moldova

65 min.

Spectacol prezentat în limba rusă.

ora 19.30

12 OAMENI FURIOȘI după Reginald ROSE

Teatrul Republican „Luceafărul”

Chișinău, Moldova

120 min.

31 octombrie | ora 18.30

PUZZLE de Ianoș PETRAȘCU

Asociația „Arta în prezent”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Sibiu, România

80 min.