Acasă Cultura / Culte Festivalul Internaţional de Film “All About Economy”

Festivalul Internaţional de Film “All About Economy”

Foto: gdansk.pl

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film “All About Economy” va avea loc la Gdańsk în Polonia, în perioada 06-08 Noiembrie 2017 şi este organizat de Universitatea Fribourg Elveţia şi Universitatea de Științe Aplicate și Arte Lucerna Elveţia în parteneriat cu Universitatea Politehnică Gdańsk Polonia.


Cea de a doua ediţie a festivalului va avea loc la Fribourg – Elveţia la începutul anului 2018, iar ediţia cu numărul trei se va organiza în Bucureşti – România, evenimentul promiţând a fi un dialog fructuos între reprezentanții acestor ţări cu un mediu economic diferit, dar unite de obiectivul comun de a crea condițiile pentru o economie performantă și durabilă orientată spre nevoile oamenilor.

“Ideea unui festival internaţional de film a apărut în contextul creării unei noi imagini publice a economiei, care ar putea explica consecințele anumitor decizii economice pentru publicul larg și pentru a încorpora o preocupare mai largă pentru binele social în propriul său edificiu teoretic. În primul rând, scopul evenimentului este acela de a difuza cunoștințe despre economie și piețele financiare într-o manieră neconvențională și inteligibilă.

Pentru a fi pregătiți pentru provocările viitoare, avem nevoie de mai multă informare despre direcțiile pe care ar trebui să le adopte economiile europene. Dialogul dintre economiști, mediul de afaceri, factorii de decizie politici și publicul larg permite înțelegerea evoluțiilor economice actuale și evaluarea alternativelor pentru viitor. Festivalul oferă publicului larg posibiliatea de a se angaja într-o discuție deschisă pe tema economiei europene actuale“ spune Michael Derrer, iniţiatorul şi Directorul Festivalului.

În cadrul primei ediţii ce se va desfăşura la Gdańsk, se vor prezenta filme documentare şi filme artistice ce vor fi evaluate în funcție de calitatea raționamentului economic conținut, de utilizarea mijloacelor didactice pentru transferul de cunoștințe, precum și de valoarea lor artistică.

În timpul festivalului, filmele cu un nivel ridicat pentru toate cele trei criterii vor fi proiectate și evaluate de către specialiștii invitați, de reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum și de către publicul larg.