Festivalul international de foclor, editie aniversara

Festivalul international de foclor, editie aniversara

În perioada 24 – 26 iunie 2016, pentru al X-lea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează FIF – Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” care sărbătorește anul acesta ediția aniversară!

De zece ani, FIF înseamnă spectacole de muzică și dans din folclorul național și internațional, o paradă a costumelor populare, spectacole de folclor reinterpretat, târg de meșteșugari, ateliere de creație, teatru pentru copii, o secțiune de folclor interpretat de copii, o zonă gastronomică și multe alte activități pentru un public de toate vârstele.

Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” se bucură de recunoaștere națională și internațională datorită prezenței pe scenă, la fiecare ediție, a peste 2.000 de invitați din toate zonele țării și ale lumii. Evenimentul este cu intrare liberă și se adresează publicului român, dar și turiștilor, care se pot bucura de o experiență unică, intrând în contact cu diversitatea culturală autohtonă și internațională.

În anul 2016 Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” sărbătorește 10 ani de diversitate culturală, cu 10 ansambluri invitate din străinătate: Spania, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Italia, Maroc, Republica Moldova, Serbia, Slovacia și Turcia, 10 minorități și comunități, precum maghiară, ucraineană, germană, aromână, rușilor lipoveni, italiană, turco-tătară, slovacă, rromă, greacă, 10 tineri interpreți de muzică populară și 10 ansambluri românești.

Ediția aniversară va debuta vineri, 24 iunie, de la ora 15:00, cu parada costumelor populare românești și internaționale pe traseul Piața George Enescu (Ateneul Român) – Parcul Cișmigiu (Intrarea Arhivele Statului). La paradă vor participa peste 600 de persoane, ansambluri naționale și internaționale, fanfare, comunități și minorități naționale, publicul fiind invitat să se alăture defilării.

Târgul meșteșugarilor și zona gastronomică

Festivalul aduce în atenția publicului arta populară românească și gastronomia tradițională în mediul urban. Târgul meșteșugarilor va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00 și va pune la dispoziția vizitatorilor o gamă variată de obiecte de artizanat (ceramică, sculpturi în lemn și os, țesături, covoare, împletituri din fibre vegetale, articole din piele, instrumente muzicale, icoane, ii, costume, păpuși, măști) dar și preparate culinare diverse (miere, dulcețuri, siropuri, prăjituri de casă, cozonaci, turtă dulce, covrigei, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte, scovergi, baclava sau kurtos colacs). Totodată, în cadrul festivalului, va fi amenajată și o zonă gastronomică, deschisă publicului zilnic, în intervalul 10:00 – 22:00.

În cadrul festivalului, programul artistic se va desfășura pe cele două scene amplasate în parcul Cișmigiu, Scena Principală și Scena de la Fân Zone.

Scena Principală, situată pe peluza restaurantului Monte Carlo, va reuni concerte susținute de soliști îndrăgiți – Mioara Velicu, Maria Dragomiroiu  şi  Ionuţ Ungureanu, Gheorghe Roşoga, Nicoleta Voica şi Monica Anghel, Irina Loghin, Gheorghe Turda şi Dan Helciug, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Ciobanu şi Nico, Laura Lavric şi Loredana, Gelu Voicu, Răzvan Rădos, Viorica și Ioniță din Clejani, Lavinia Goste, Ovidiu Homorodean, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu; spectacole de folclor tradițional ale unor ansambluri naționale și internaționale – „Timişul” din Timişoara, „Burnasul” din Alexandria, „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu, „Ţara Vrancei” din Focşani, „Baladele Deltei” din Tulcea, „Romanaţi” din Olt, „Zhar” din Bulgaria, „Rozmarija” din Slovacia, „Chigli de ’Mbrolo” – din Italia, „Lalapasa Belediyesi Halk Dansalari” din Turcia, „Innova Irish Dance Company” din Irlanda, „Hora” şi Orchestra „Hora neamului” din Republica Moldova, „Taurunum” din Serbia, „Aroussi” din Maroc,  „Pastora Galvan” din Spania, „Akrites Yeriou” din Cipru; minorități și comunități naționale, fanfare și orchestre.

Fân Zone – spațiu dedicat folclorului reinterpretat

În cadrul festivalului, un loc aparte îl are zona neconvențională – FÂN ZONE, amenajată pentru tinerii dornici de distracție și relaxare. Astfel, pe scenă se vor auzi, începând cu ora 17:00, ritmurile de folclor reinterpretat de DJ și cele trupe din peisajul muzical local și internațional, precum: DJ Fanas, Ethnotic Project & Irina Sârbu, Daniel Lazăr Band, Căci Vorba, Jazu, Ad-Hoc, Adda, Cobzality, DJ Danaga, Domino, Ikhaya Band Lite, BaLaKo.

În prima parte a zilei, la FÂN ZONE, sunt așteptați și cei mici, cu multe surprize, iar cei mari își pot alege suveniruri hand-made, prin intermediul cărora vor redescoperi motivele autentice românești, reinterpretate într-un mod creativ.

Ateliere de creație și teatru pentru copii

În zona Foișorului, cei mici vor putea desfășura diverse activități recreative pe 24, 25 și 26 iunie, în intervalul 17:00 – 21:00. Atelierele îi încurajează pe copii să își dezvolte spiritul de echipă, să își exploreze creativitatea și să își exerseze abilitățile practice. De asemenea, sâmbătă și duminică, de la 10:30, în zona Foișoului, cei mici pot urmări piesa de teatru „Dănilă Prepeleac”, spectacolul muzical oferit de cursanții atelierului creart „Fabrica de Folclor” – coordonat de Lavinia Goste sau diverse momente muzicale și jocuri interpretate de grupuri de copii.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” este liberă.