Acasă Cultura / Culte Festivalul Internaţional „Grigore Vieru”, un omagiu adus marelui poet

Festivalul Internaţional „Grigore Vieru”, un omagiu adus marelui poet

Foto: Editura Doxologia

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Dumbrăveni a fost co-organizatoare a Festivalului Internaţional „Grigore Vieru” de la Pererîta, localitatea de natală a marelui poet. Ca şi în 2017, parteneriatul celor două localităţi de pe cele două maluri ale Prutului s-a dovedit unul extrem de util, iar semnele arată că relaţia de colaborare va fi una excelentă şi în viitor.

De altfel, Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, a anunţat că se doreşte derularea unor proiecte comune, prin accesarea de fonduri europene.

„Am reuşit să finalizăm documentele pentru înfrăţirea comunei Dumbrăveni cu comuna Pererîta şi de acum încolo avem cale liberă pentru a realiza mai multe proiecte comune. Mă bucur că aici, pe malul stâng al Prutului, am găsit parteneri şi prieteni de mare valoare, cu ajutorul cărora facem să dispară orice graniţă”, a arătat Ioan Pavăl.

Primarul din Dumbrăveni a ţinut să precizeze şi faptul că are un mare respect atât pentru poetul Grigore Vieru, cât şi pentru un alt mare poet român cu rădăcini în stânga Prutului, Adrian Păunescu,  motiv pentru care a ţinut la aceste parteneriate culturale.

„Suntem bucuroşi că am fost acasă la Grigore Vieru, un mare poet şi patriot al neamului românesc şi doresc să cred că această colaborare va fi una de lungă durată”, a mai menţionat primarul din Dumbrăveni.

Prezent la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional „Grigore Vieru”, Andrei Chistol, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, a amintit de rolul important jucat de Grigore Vieru nu doar pe linie poetică, ci şi în educarea elevilor din stânga Prutului.

„Grigore Vieru a lăsat, pe lângă marele opere literare, urme adânci în educaţia poporului basarabean. A participat ca autor, dar şi co-autor la editarea mai multor cărţi dedicate elevilor din învăţământul primar. De aceea, nu trebuie să-l uităm niciodată, mai ales aici, la el acasă, la Pererîta”, a spus Andrei Chistol.

Diplome şi medalii au fost oferite mai multor participanţi, iar Anatol Ceban, primarul din Pererîta, crede că aceşti primi trei paşi, poate mai timizi, vor fi urmaţi în viitor de acţiuni mai ample şi cu o participare mai numeroasă. Sursa: Monitorul de Suceava