Acasă Cultura / Culte Folclorul traditional românesc, deslușit la Cursurile de cultură română din Spania

Folclorul traditional românesc, deslușit la Cursurile de cultură română din Spania

Dansurile tradiţionale româneşti vor fi descoperite, pe 23 de mai, de copiii români din Spania, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani în cadrul unui atelier desfășurat la Madrid.

Atelierul de dans va fi structurat în două părți: una teoretică și una practică, fiind este al optulea şi ultimul din această primă serie de Cursuri de cultură română la Madrid.

La atelierele anterioare, copiii au confecționat mărțișoare, au învățat cântecul „Alunelu” prin intermediul horei, au citit despre Zdreață și Mitzura de Tudor Arghezi, au decorat ouă de Paşte, pictează de la opera pictorilor Ion Andreescu şi Nicolae Tonitza şi au interpretat poeme de Gellu Naum.

Atelierul va fi susținut de Laura Gostian, doctor în coregrafie și tehnici de dans. În prezent lucrează ca profesor de tehnici de dans clasic și coordonator academic al Departamentului Internațional din cadrul Universității Europene din Madrid, Facultatea de Educație Fizică și Sport. A fost balerină, profesoară și directoare a Liceului Național de Coreografie din București (2001-2004).