Franţa a preluat, de la 1 ianuarie 2022, preşedinţia Uniunii Europene

Franţa a preluat, de la 1 ianuarie 2022, preşedinţia Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI

Franţa a preluat, de la 1 ianuarie 2022, preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, transmite AFP. Este pentru a 13-a oară când acest rol revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.

La miezul nopţii dintre ani, Slovenia a predat ştafeta preşedinţiei prin rotaţie a UE, pe care o preluase la 1 iulie 2021. În semestrul al doilea din 2022, rolul va reveni Cehiei.

Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee – reşedinţa din Paris a şefului statului – au fost luminate în culoarea albastru a Europei.

În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi luminate în acelaşi mod.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele celor 27 de state membre în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Preşedinţia convoacă reuniunile miniştrilor, stabileşte agenda acestora şi conduce negocierile. Aşadar, timp de şase luni, Franţa va dispune de o influenţă considerabilă pentru a promova anumite subiecte şi a găsi compromisuri între cele 27 de ţări, chiar dacă preşedinţia presupune neutralitate şi tact.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri seara, în mesajul de Anul Nou, că „2022 trebuie să fie anul unei cotituri europene”. Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpână pe destinul său”, arătase şeful statului încă din 9 decembrie.

Macron nu va prezida summit-urile şi consiliile europene întrucât acest rol îi revine preşedintelui Consiliului European, belgianul Charles Michel.

 

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.