Acasă Europa Futsal: România U17 luptă să ajungă în Argentina

Futsal: România U17 luptă să ajungă în Argentina

Foto: FRF

Înființată în primăvara acestui an, reprezentativa U17 a României va juca în perioada 1-4 noiembrie în calificările pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice pentru tineret, competiție care va fi găzduită anul viitor de Argentina.

Cele 8 echipe eligibile alese de către UEFA din cele 12 care au aplicat sunt : Rusia, Spania, Portugalia, Italia, Ucraina, Azerbaijan, Kazahstan şi România.

Acestea au fost selectate în funcție de coeficientul avut în clasament. Competiția va fi găzduită de două dintre țările participante, Spania respectiv Portugalia. Cele două mini-turnee se vor juca în aceeași perioadă cu preliminariile băieților.

Am creat  un grup frumos de fete, cu un mare potențial. Suntem bucuroși că am fost acceptați între cele 8 echipe care au șansa de a participa la calificările pentru Jocurile Olimpice de tineret. Suntem la început, este ceva nou pentru futsalul feminin românesc, însă credem în șansele noastre de a ne califica mai departe”, a declarat pentru FRF Endre Kacso, antrenorul naționalei României.

Tabloul de joc pentru aceste calificări din zona europeană va fi publicat după ce UEFA va realiza tragerea la sorți, primele două echipe cu cel mai ridicat coeficient în clasament urmând a fi capi de serie.

Naționala U17 de futsal a României a bifat prima prezență într-o competiție în perioada 22-25 iunie 2017, la turneul de dezvoltare de la Campobasso din Italia. Tricolorele au înregistrat o victorie, împotriva Kazahstanului (7-1) și două înfrângeri, cu Rusia (5-6) și Italia (2-5).