Acasă Stiri Galele campaniei ”Oamenii Timpului” încep la Cernăuți

Galele campaniei ”Oamenii Timpului” încep la Cernăuți

 

Galele locale ale Campaniei Oamenii Timpului încep miercuri, 28 octombrie, la Cernăuți, în Sala Filarmonicii Regionale de Stat, începând cu ora 16.00. 

”În timp ce publicul votează on-line finaliștii favoriți desemnați de membrii Juriului Național ca fiind nominalizați pentru Trofeul Oamenii Timpului 2015, noi ne vom afla în teritoriu, în fiecare dintre orașele înscrise în Campanie, pentru a marca la fața locului, alături de membrii comunităților, recunoașterea ce li se cuvine. Mulțumim autorităților locale din Iași, respectiv din Cernăuți, precum și Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» pentru înlesnirea organizării acestui eveniment”, a afirmat Adriana Nazarciuc, președintele Asociației Revistei Timpul, într-un comunicat transmis Timp Românesc.

Atmosfera de festivitate a Galei Locale Oamenii Timpului de la Cernăuți va fi întregită de un moment artistic cu invitați locali, dar și din România. Evenimentul va fi prezentat de actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei Oamenii Timpului.

Următoarea Gală Locală Oamenii Timpului va avea loc la Suceava, sâmbătă, 31 octombrie, ora 18.00, la Librăria Cărturești.

Comunitățile înscrise în Campania Oamenii Timpului (județele Regiunii Nord-Est, alături de orașele Chișinău și Cernăuți) își vor prezenta reverența față de cei care le vor reprezenta la Gala Oamenii Timpului, care se va desfășura la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în data de 12 decembrie.