Acasă Europa Germania intenționează să închidă majoritatea magazinelor până pe 10 ianuarie 2021

Germania intenționează să închidă majoritatea magazinelor până pe 10 ianuarie 2021

Germania intenționează să închidă majoritatea magazinelor din data de 16 decembrie 2020 până pe 10 ianuarie 2021, în cadrul unui pland de înăsprire a restricțiilor, pentru a limita răspândirea coronavirusului, potrivit unui proiect guvernamental consultat de Reuters, relatează Mediafax.

Proiectul a fost pregătit în vederea unei întâlniri a cancelarului Angela Merkel cu conducătorii landurilor. Cancelarul s-a declarat în favoarea unor măsuri mai stricte, dar anterior nu a putut obține acordul celor 16 landuri.

Proiectul permite doar deschiderea magazinelor esențiale, cum ar fi supermarketurile și farmaciile, precum și a băncilor.

Școlile vor fi, de asemenea, închise, iar angajatorilor li se va cere să își oprească operațiunile sau să lase angajații să lucreze de acasă. Vânzarea de artificii va fi interzisă.

Germania este în carantină parțială timp de șase săptămâni, cu baruri și restaurante închise, în timp ce magazinele și școlile au rămas deschise. Unele regiuni au impus deja măsuri mai dure pe măsură ce infecțiile au crescut.