Acasă Cultura / Culte Graiul românesc sărbătorit de basarabeni în Italia

Graiul românesc sărbătorit de basarabeni în Italia

Ziua Limbii Române a fost marcată la Roma, la inițiativa studenților originari din Rep. Moldova, printr-o șezătoare la iarbă verde.

În cadrul evenimentului fiecare participant a adus un omagiu – o poezie, un articol, un fragment dintr-un text de proză sau un cântec – graiului strămoșesc. Basarabenii și românii au venit îmbrăcați la acest eveniment în costume populare, unii dintre ei aducând și coșuri cu plăcinte și colaci moldovenești.

Și în această zi, sărbătorim români și români – din România și din Basarabia – Ziua limbii române. Este o sărbătoare pe care o plasez ca o biruință a latinității la marginile sale din Est, o reîntoarcere la normalitate pentru românii din Republica Moldova, întoarcerea la grafia latină, întoarcerea la denumirea firească a limbii”, a precizat Tatiana Ciobanu de la Asociația culturală Dacia din Roma, citată de Radio România Actualități.

Șezătoarea a avut loc în aer liber, într-un parc din Roma, Villa Ada, unde românii au așternut pe jos covoare tradiționale pe care s-au așezat și au recitat poezii, au cântat, au povestit și au mâncat din bucatele tradiționale aduse ei.

Într-un colț a fost amenajat și un spațiu dedicat cărților, ”o mică librărie” adusă de Tatiana Ciobanu: ”Am adus aici o parte din biblioteca Asociației noastre pentru a aminti că fiecare dintre români poate împrumuta de la noi o carte, o poate citi, răsfoi și după aceea a o promova și altor prieteni”.

Românii au venit îmbrăcați în costumele naționale, chiar și la acest eveniment: ”De obicei iubim să îmbrăcăm ia românească. Este o stare de suflet, este ceva frumos și îmi place când copiii noștri îmbracă ia și o îmbracă și cu un spirit de conștiință de a fi reprezentativi” sustine Tatiana Ciobanu.