Acasă Franta Greve în sectorul de transport feroviar și public din Franţa

Greve în sectorul de transport feroviar și public din Franţa

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o atentionare de calatorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze despre desfășurarea unor greve, în sectorul de transport feroviar și transport public.

Se anunță întârzieri din cauza anulării unor trenuri și perturbații ale transportului public, după cum urmează:

–        în perioada 12 – 15 august 2016, respectiv 27 – 29 august 2016: greva Eurostar;

–        12 august 2016: grevă pe ruta Toulouse – Mazamet;

–        15 septembrie 2016: grevă generală și națională.

Detalii privind circulația trenurilor se pot obține accesând paginile oficiale Internet http://www.eurostar.com/rw-en și http://www.sncf.com/fr/horaires-info-trafic.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.