Guvernul a decis! Alegerile parlamentare vor avea loc la 11 decembrie. Înscrierea...

Guvernul a decis! Alegerile parlamentare vor avea loc la 11 decembrie. Înscrierea în Registrul electoral se poate face și electronic

Executivul a aprobat miercuri Hotărârea de Guvern privind data alegerilor, urmând ca scrutinul să fie organizat la 11 decembrie 2016. Actul normativ privind stabilirea datei alegerilor generale va intra în vigoare în data de 12 septembrie. 

Printr-o Ordonanță de Urgență, Executivul a completat prevederile Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și Legea nr.288/2015 privind votul prin corespondență, pentru a îndrepta obstacolele tehnice în calea exercitării dreptului la vot, fără a schimba filozofia și principiile de bază ale legislației electorale.

Prin noile reglementări se aduc modificări, în principal, în două direcții.

Una are în vedere completarea listei secțiilor de votare din afara granițelor, la propunerea justificată a Ministerului Afacerilor Externe și cu aprobarea Autorității Electorale Permanente. Astfel, pe lângă secțiile de votare deschise pe lângă misiunile diplomatice, și celelalte reprezentanțe ale statului în străinătate – oficii consulare, secții consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite și institute culturale – cu acordul autorităților din țara respectivă, pot fi deschise secții de votare și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. La stabilirea listei acestor secții de votare, se vor avea în vedere localitățile unde au mai fost organizate alegeri, date statistice ale prezenței la vot de la procesele electorale anterioare și ale dinamicii prezenței cetățenilor cu domiciliul sau reședința în străinătate, precum și implicațiile administrative-bugetare aferente organizării acestora. Prevederile legale în vigoare conțin garanții acoperitoare pentru evitarea posibilității votului dublu datorită sistemului de verificare electronică automată a identității alegătorului.

De asemenea, se introduce posibilitatea cetățenilor români cu drept de vot să își exercite dreptul electoral pe liste suplimentare, inclusiv la secţiile care se vor crea, potrivit legii, pe baza solicitării a cel puţin 100 de români aflaţi în străinătate, într-o anumită regiune sau localitate, precum și în secțiile de votare constituite în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

O altă completare a legislației vizează metoda de înscriere în Registrul Electoral. Astfel, cetățenii cu drept de vot din străinătate se vor putea înscrie în Registrul electoral trimițând cererea și documentele care atestă domiciliul sau reședința în afara granițelor, și prin intermediul poștei electronice.

La alegerile parlamentare din 2008 au fost 221 de secții, 24.008 prezentandu-se la urne.

La alegerile parlamentare din 2012 au funcționat 302 secții de votare, iar numărul cetățenilor români care au votat în afara granițelor a fost de 61.014 persoane.

La alegerile prezidențiale din 2014 au fost înființate 294 secții de votare, unde au votat 379.116 alegatori în turul II și  161.054 în turul I.

De asemenea, Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, prelungind cu 45 de zile termenul de rambursare de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor afectuate pentru campania electorală la alegerile locale din anul 2016, prevăzut de art 48. Alin 4 din Legea 334/2006.

De asemenea, guvernul a adoptat 3 hotărâri privind măsurile tehnice de organizare și desfășurare a alegerilor generale, calendarul perioadei electorale și cheltuielile pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor.

Astfel, campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie. Listele electorale permanente se vor întocmi cel târziu cu 3 zile înaintea alegerilor, pe 8 decembrie.

Suma aprobată pentru organizarea și desfășurarea alegerilor se ridică la 227,7 milioane lei. Fondurile necesare sunt prevăzute în bugetele MAI, MAE, AEP, STS, INS, pe categorii de cheltuieli.

În ceea ce privește măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților,  actul normativ detaliază atribuțiile și sarcinile ce revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătății, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Regiei Autonome ”Monitorul Oficial”, instituțiilor prefectului, primarilor și președinților consiliilor județene.

Anterior, premierul a avut discuţii cu liderii partidelor politice. PSD a pledat pentru 27 noiembrie (dată care nu corespundea însă prevederilor constituţionale legate de încheierea mandatului acutalei legislaturi) sau 4 decembrie.

Social-democraţii au susţinut că organizarea alegerilor la 11 decembrie va împinge întreaga procedură de constituire a noului Parlament şi de învestire a guvernului până spre Anul Nou. Liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat chiar pe premier că ar face jocul liberalilor care s-au pronunţat pentru data de 11 decembrie.

De partea cealaltă, liberalii au susţinut că organizarea alegerilor pe 4 decembrie, aşa cum cereau social-democraţii, coincide cu mini-vacanţa românilor prilejuită de Ziua Naţională şi Sf. Nicolae, ceea ce va determina o prezenţa slabă la urne.

După o pauză de 8 ani-respectiv două legislaturi-se revine la alegerea deputaţilor şi senatorilor pe lista de partid.

Ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 9 decembrie 2012, prezenţa fiind de 41, 72%, însă scrutinul a fost organizat pe fondul crizelor politice din vara acelui an (referendumul pentru demiterea preşedintelui).