Acasă Cultura / Culte Ianuarie, Eminescu, Chișinău …

Ianuarie, Eminescu, Chișinău …

Cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca Naţională a Rep. Moldova (BNRM) din Chişinău va organiza la 14 ianuarie o serie de evenimente în cinstea poetului român.

Astfel, evenimentele vor debuta cu expoziţia “Valori eminesciene” – 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poet naţional, prozator, publicist, traducător, filosof, membru al Academiei Române.

De asemenea, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău va vernisa expoziţia „Vreme trece, vreme vine” la galeria MoldoFacciatta a BNRM

Pe holurile Bibliotecii din Chişinău vor domni expoziţiile tematice “Veronica Micle – un nume de legendă”, 165 de ani de la naşterea poetei române Veronica Micle şi „In memoriam”- eminesciana lui Pavel şi Clara Balmuş din BNRM.

În cea de-a doua zi aniversară Mihai Eminescu, pe Aleea Clasicilor din Chișinău se va desfăşura o depunere de flori la bustul poetului.

Evenimentul va continua cu proiecţia filmelor documentare “Asasinarea lui Eminescu-Adevăruri tulburătoare”, „ O dragoste eternă – Mihai Eminescu şi Veronica Micle” şi “Mihai Eminescu – mari români”.

Evenimentul se va încheia cu prezentarea culegerii de note a romanţelor pe versurile lui Mihai Eminescu „Ah, cerut-am de la zodii”, de care s-a îngrijit Serghei Pojar