„Ilegitim” selectat la Berlinale Forum

„Ilegitim” selectat la Berlinale Forum

Lungmetrajul independent „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru a fost selectat în cadrul secţiunii Forum la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Forum este secţiunea cea mai îndrăzneaţă a Berlinalei, în cadrul căreia sunt selectate proiecte experimentale, prezentând anual o selecţie de filme care pun accent pe avangardă, eseu sau reportaj politic ori pe descoperirea unor peisaje cinematografice încă necunoscute.
Filmul, o producţie Domestic Film, în coproducţie cu Film Produkcja (Polonia) şi Damned Films (Franţa), spune povestea unei familii unite la început, formată din 4 fraţi şi un tată, mama decedată cu 2 ani în urmă.
Proiecţiile filmului „Ilegitim” sunt programate pentru 13 februarie, ora 19:30 la Zoo-Palast 2, 14 ferbruarie, ora 15:45 la CineStar 8, 15 februarie, ora 20:00 la Cubix 9, 16 februarie 2016, ora 17:30 la CinemaxX şi 20 februarie, ora 21:30 la CineStar 8.
“Ilegitim” este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, după “Pescuit sportiv” (2008), “Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011) şi “Domestic” (2012), producţii care au câştigat distincţii importante la festivaluri prestigioase. Scenariul a fost scris de Alina Grigore şi Adrian Sitaru, imaginea este semnată de Adrian Silişteanu şi Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger, în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu.
Anul acesta programul Berlinale Forum pune accent pe filme ale unor tineri regizori ce tratează istoria sau prezentul din spaţiul arab, precum: A Magical Substance Flows into Me (r. Jumana Manna), Akher ayam el madina / In the Last Days of the City (r. Tamer El Said), Makhdoumin / A Maid for Each (r. Maher Abi Samra) sau Barakah yoqabil Barakah / Barakah Meets Barakah) (r. Mahmoud Sabbagh).
Războaiele civile, migraţia formată şi repercusiunile condiţiilor de muncă abuzive sunt însă teme abordate şi în producţii din alte regiuni, prezente în secţiunea Forum, cum ar fi documentarul Ta’ang al regizorului chinez Wang Bing, Fei cui zhi cheng (City of Jade) semnat de regizorul taiwanez Midi Z sau Eldorado XXI al regizorului portughez Salomé Lamas. Cele 44 de filme, selecţionate în Berlinale Forum, tratează însă teme din cele mai variate şi reprezintă ţări precum Japonia, Franţa, Finlanda, Serbia, Rusia, Germania, Mexic, Canada, Turcia sau Senegal. 34 dintre acestea, incluzând lungmetrajul lui Adrian Sitaru, vor fi prezentate în premieră mondială şi nouă în premieră internaţională.