Acasă Stiri Impas

Impas

Protocolul celei de-a șaptea sesiuni a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale nu a fost semnat

Marți, 11 decembrie, la București a avut loc cea de-a VII-a sesiune a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Delegația română a fost condusă de secretarul de stat Dan Neculăescu și a cuprins reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Departamentului pentru Relații Interetnice, Secretariatului de Stat pentru Culte. De asemenea, au participat și reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România.

Pe durata negocierilor de la București, dar și în perioada premergătoare reuniunii plenului Comisiei Mixte, mandatul delegației României a urmărit promovarea aplicării cu bună credință a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale în vederea asigurării identității etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorității române din Ucraina şi a minorității ucrainene din România, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul sesiunii, secretarul de stat Dan Neculăescu a subliniat responsabilitatea autorităților ucrainene de a implementa recomandările conținute în Opinia Comisiei de la Veneția privind legea educației din Ucraina. Totodată, s-a referit la necesitatea de a conferi consecvență activității Comisiei și de a formula recomandări substanțiale privind angajamentul fiecărei Părți de a asigura promovarea și protejarea identității etnice, culturale, educaționale, lingvistice, religioase și informaționale a minorității române din Ucraina şi a minorității ucrainene din România.

În ciuda eforturilor depuse, nu a fost posibil ca la întâlnirea din 11 decembrie 2018 să fie convenit și semnat textul Protocolului sesiunii. Cei doi co-președinți au concluzionat menținerea deschisă a sesiunii curente a Comisiei mixte și continuarea negocierilor în vederea finalizării și semnării Protocolului.

Oficialul român a evidenţiat importanța dialogului și a schimbului de informații care a avut loc în cadrul întâlnirii și a exprimat încrederea că partea ucraineană nu va implementa măsuri care vor conduce la diminuarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

Comisia interguvernamentală mixtă româno-ucraineană privind protecția persoanelor minorităților naționale a fost instituită în baza prevederilor articolului 13 al Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România  şi Ucraina, semnat la 2 iunie 1997. Acesta este principalul cadru de consultare și colaborare bilateral în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Comisia are întruniri organizate alternativ în România și în Ucraina și abordează teme de interes pentru etnicii români din Ucraina, respectiv etnicii ucraineni din România, precum: 1) reprezentarea persoanelor aparținând minorităților române, respectiv ucrainene în structurile de stat de la nivel central, regional, județean, local; 2) susținerea învățământului în limbile minorităților naționale, în conformitate cu angajamentele asumate de fiecare dintre cele două Părți în plan internațional; 3) sprijinirea de către cele două state a dezvoltării identității etnice, lingvistice, culturale și religioase; 4) utilizarea limbilor minorităților naționale în spațiul public, în conformitate cu documentele internaționale în vigoare, la care cele două Părți sunt semnatare; 5) situația mass-media scrise, TV, radio și on-line în limbile minorităților naționale și finanțarea primită din partea fiecărui Guvern.

Reuniunea de la București a avut loc în contextul în care în anul 2017 cele două Părți au manifestat voință politică pentru a relua activitatea acestui mecanism de consultare pe tema protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și, respectiv, minorității ucrainene din România, după o pauză de 11 ani.

Cea de-a șasea reuniune a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția persoanelor aparținând minorităților naționale a avut loc la Kiev, în septembrie 2017 și s-a finalizat cu semnarea unui protocol în care au fost consemnate atât concluziile comune, cât şi opiniile divergente ale părţilor. Astfel, și în septembrie 2017 s-a discutat despre adoptarea de către Rada Supremă a proiectului de Lege a Învăţământului din Ucraina, delegaţia română exprimându-și regretul profund pentru faptul că adoptarea noii Legi a Învăţământului şi mai ales a art. 7, care priveşte limba de desfăşurare a procesului educaţional, s-a făcut fără consultarea reprezentanţilor organizaţiilor minorităţii române din Ucraina. În context, s-a cerut autorităţilor  din statul vecin să solicite avizul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) şi al Înal­tului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale înainte de promulgare.

Comunitatea românilor din Ucraina se concentrează cu precădere în trei zone – Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa, fiind a treia etnie ca pondere din Ucraina, după ucraineni şi ruşi.