Acasă Bulgaria În Bulgaria se menține avetizarea de COD GALBEN

În Bulgaria se menține avetizarea de COD GALBEN

Pe teritoriul Bulgariei a fost emisă o nouă avertizare meteo ”cod galben” pentru astăzi, 12 ianuarie 2017, pentru regiunile din nord-vestul, nordul, nord-estul și estul țăriiVidin, Montana, Vrața, Plevna, Veliko Târnovo, Ruse, Razgrad, Tărgovishte, Silistra, Dobrich, Shumen, Varna și Burgas. Pe timpul zilei, vântul va crește în intensitate din direcția nord-vest, va sufla moderat și puternic pe alocuri.Vântul și zăpada deja acumulată (între 20 și 40 cm) vor crea condiții de formare a troienelor pe carosabil. Se recomandă persoanelor să monitorizeze starea vremii și să nu își asume riscul de a se deplasa în regiunile cu un cod galben, dacă acest lucru nu este absolut necesar.

 Toate drumurile principale din Bulgaria sunt deschise circulației, dar ca urmare a vântului mai puternic dinspre nord și a troienelor, rămâne închisă secțiunea din autostrada „Trakia” de la intersecția „Zimnița” (regiunea Yambol) până la Burgas. Pe acest segment sunt troiene de peste un metru și jumătate și se acționează în continuare cu utilaje pentru degajarea zăpezii și curățarea acestui segment.

 Se recomandă cu insistență șoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. Informaţii actualizate cu privire la starea drumurilor din Bulgaria se pot obține de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA – www.lima.api.bg,  de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră din Bulgaria – www.api.bg şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20.

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

 De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359 879 440 758.