„În căutarea norocului”, un manifest pentru auto-determinare

„În căutarea norocului”, un manifest pentru auto-determinare

În perioada 7-14 decembrie 2017, Fundația Almando Alvares Penteado găzduiește în galeria sa din clădirea Lutetia din Sao Paulo o expoziție video și obiect, pe tema teritoriului ca spațiu de reflecție și proiecție imaginativă.

Lucrările sunt semnate de artiștii Alina Popa, Irina Gheorghe, Larisa Crunțeanu, Mona Vătămanu & Florin Tudor și Xandra Popescu, iar organizarea și curatorierea expoziției este realizată de Larisa Crunțeanu.

Expoziția include și două evenimente colaterale performative, semnate de artiștii Alina Popa și Florin Flueraș. Proiectul pornește de la textul de ficțiune “În căutarea norocului” (Moș Nae [N. Batzaria], Ed. Universul, București, 1943), care spune povestea țăranului Moș Barbu în emigrarea către Brazilia.

„În căutarea norocului” (Moș Nae [N. Batzaria], Ed. Universul, București, 1943) urmărește povestea țăranului Moș Barbu în aventurile sale de emigrare către Brazilia, mânat de speranța unei alternative la agricultura de tip feudalist din vremea aceea. Similară povestirilor bazate pe idealizarea unor teritorii îndepărtate, lectura pare să promită fie un sfârșit tragic, fie unul fantastic, în care protagonistul ar fi înșelat de propria sa imaginație și purtat într-un tărâm ce nu are nicio legătură cu realitatea. Un tertip literar similar imaginii castelului în zare (Kafka), suprafeței mării de sub care ar putea apărea spinarea cașalotului alb (Melville), pădurii amazoniene ce ascunde un oraș cu o infrastructură de o complexitate nemaiîntâlnită (expediția col. Fawcett). Ținuturi imaginare construite ca protocol de alienare a gândirii.

Despre tărâmul brazilian la care visează țăranul român aflăm că are un pământ mai roditor, care necesită mai puțină muncă și dă roade mai des decât cel românesc, permițând astfel agricultorului să mai și lenevească din când în când. În ciuda idealizării junglei ca teritoriu propice pentru agricultură, romanul este extrem de realist din punct de vedere social și politic.

Emigrantul român își plătește călătoria pe apă din Hamburg în Bahia angajându-se pe sine și întreaga familie ca sclavi pe o plantație de trestie de zahăr. Ajuns însă în Brazilia, emigrantul est-european trece printr-un moment de emancipare politică și devine un avocat al populației africane aflate pe plantație. Departe de a fi o poveste cu tâlc despre pericolul abandonării patriei-mamă, „În căutarea norocului” se dovedește a fi un manifest pentru auto-determinare prin alienare teritorială față de ideea de națiune ca teritoriu imaginar (B. Anderson).

Dar alienarea nu înseamnă înstrăinare, ci schimbarea perspectivei asupra propriei apartenențe. În avântul său activist, Moș Barbu își întoarce privirea către propriile sale origini și îi povestește unui șef de plantație despre istoria abolirii sclavilor romi din sudul României, cerându-i să urmeze exemplul progresist al concetățenilor lui.

Treptat, protagonistul devine un activist aboliționist și un luptător înflăcărat pentru respectarea drepturilor omului. Odată eliberat, el îi ajută și pe alți sclavi să fugă de pe plantație și se stabilește cu familia în Minas Gerais.

Amintind de ideile lui Freyre despre așa- numita “miscigenação” (Lat. miscere însemnă a amesteca, iar genus – fel), fiul său își întemeiază o familie mixtă rasial. Nu se întorc niciodată în România și se bucură de tot ce are de oferit teritoriul visat – un ritm accelerat al culturilor, pământ roditor și ocazionalele momente contemplative de leneveală.

Povestea fericită a agriculturii românești ajunsă în junglă este o poveste despre relația dintre zone geografice aflate la periferia iluminismului, despre efectele alienării pozitive, precum și un manifest pentru auto-deteritorializare.

În istoria artelor vizuale, spațiul expozițional este moștenitorul cabinetului de curiozități, apărut ca spațiu limbo, care trebuia să acomodeze obiectele străine aduse din Lumea Nouă în Europa.

Prin prefixul ex, expoziția desemnează separația ca gest modernist, unde non-culoarea cubului alb confirmă statutul de excepție a spațiului și conținutului spațiului expozițional. Un receptacul al imaginarului civilizat, în care orice ne-adecvare capătă însemnătate și orice marcă de distincție se vinde scump pe piață, spațiul expozițional funcționează la rândul său ca un teritoriu cu potențial alienant. „Souvenir from Nowhere” utilizează fundalul imaculat, cu potențial alienant, al spațiului expozițional, eliminând produsele ce derivă din acesta. „Souvenir from Nowhere” accentuează tehnologii estetice și literare pentru crearea de noi spații sociale și fizice, trecute cu vederea în sensibilitatea modernă.