România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în privinţa poverii reale a preţului la energie electrică, cu o valoare nominală cu 21% peste media europeană, arată o analiză de specialitate publicată de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
„În statisticile europene ale preţului la energie, România apare adesea că „elevul modest” nominal (în euro) e sub media UE şi sub statele vestice. Dar când pui aceeaşi factură prin filtrul PPP (puterea de cumpărare), România se răstoarnă, devine ţara cu costuri şi preţuri maximale. Nu e magie statistică. E diagnosticul cel mai simplu al ultimilor ani: nu doar cât plăteşti contează, ci cât de greu apasă plata aceea pe economia ta. România are preţul final al energiei electrice nominale cu 21% sub media UE a preţului nominal, dar în realitate este cu 15% peste în PPP la preţ final. Diferenţa nu vine dintr-o taxă „ascunsă”, nici dintr-un tarif singular. Vine în primul rând din puterea scăzută de cumpărare a românilor, care „îngreunează” aceeaşi sumă în euro”, susţine preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă.
Potrivit specialistului, deşi componentele care formează preţul nominal al energiei electrice arată că România este „sub nivelul UE” aproape la toate componentele (distribuţie, marjă, taxe), în raport cu puterea de cumpărare reiese faptul că cuantumul costurilor şi preţul final la energie electrică sare „peste” medie.
La nivel comparativ România vs. Germania plus Olanda (reţele dense, încărcare mare), România pare mult sub costurile şi preţurile nominale (reţea, marjă, final), dar, în fapt, raportat la puterea de cumpărare, are preţurile la marfă cu până la 84% mai mari.
De asemenea, raportat la Polonia, România are aproximativ acelaşi preţ nominal la preţul marfă şi are tarife de distribuţie a energiei electrice sub nivel.
„Preţul marfă al energiei electrice fără taxe şi tarife raportat la puterea de cumpărare plasează România pe locul 2 în topul ţărilor din UE, fiind depăşită doar de Bulgaria. Structura pieţei explică de ce marfa nu e ieftină (…) Piaţa românească a fost puternic influenţată de volatilitatea regională, iar mecanismele de protecţie au fost aplicate mai mult pe factura finală, decât pe formarea preţului angro. Structura de producţie a României – hidro şi nuclear oferă costuri competitiv, însă, în perioadele cu hidraulicitate scăzută sau mentenanţă nucleară, preţul marginal este dictat de tehnologii mai scumpe (cărbune şi gaz), iar interconectările regionale transmit rapid şocurile externe. Pieţele vestice, precum Germania sau Olanda, au volum mult mai mare, lichiditate superioară şi mecanisme sofisticate de hedging. România are o piaţă mai mică şi mai volatilă, ceea ce poate amplifica preţurile marginale”, explică şeful AEI.
Analiza de specialitate relevă faptul că tarifele medii de distribuţie a energiei electrice în România, raportate la puterea de cumpărare, plasează ţara noastră pe primul loc în topul statelor din UE.
„Distribuţia este o infrastructură cu costuri fixe mari. În România volumul distribuit per client este mic, făcând să existe un cost unitar pe kWh crescut, o încărcare redusă a reţelei, o eficienţă economică redusă. România are un consum per capita mai mic decât economiile vestice, ceea ce înseamnă că aceleaşi costuri fixe se împart la mai puţini MWh. În România există o zonă urbană densă, dar şi o reţea rurală extinsă şi dispersată. Zonele cu densitate scăzută necesită kilometri mulţi de reţea, au puţini consumatori, aspect care ridică costul pentru unitate distribuită”, este de părere Chisăliţă.
În viziunea expertului, tariful de distribuţie a energiei electrice poate fi scăzut prin creşterea gradului de încărcare a reţelelor de distribuţie, electrificare inteligentă (pompe de căldură, EV), racordări noi, reducerea gradului de „sub-utilizare” a reţelelor, ceea ce va duce la pierderi mai mici pe reţea, respectiv CAPEX (n.r. – investiţii) mai eficient prin investiţii ţintite şi digitalizarea care reduce OPEX (n.r. – Operational Expenditure/Expense).
Totodată, tarifele de transport al energiei electrice în România raportat la puterea de cumpărare face să ne clasăm pe locul 1 în clasamentul ţărilor din UE. „Dimensiunea geografică şi topologia sistemului. În România există o reţea de transport întinsă pe o suprafaţă mare, variaţie de relief, zone de producţie departe de centre de consum un necesar de interconectare regională. Reţeaua de transport trebuie să acopere distanţe lungi şi să asigure stabilitatea sistemului într-un teritoriu complex. Costurile fixe sunt ridicate. Transportul este dominat de costuri fixe. Dacă volumul de tranzit nu este foarte mare, costul unitar per MWh creste, eficienţa economică scade. România nu are acelaşi volum de consum industrial ca economiile vestice. Astfel, infrastructura este împărţită la mai puţini MWh. Costurile de echilibrare şi stabilitate. Integrarea regenerabilelor şi a volatilităţii regionale cresc costurile serviciilor de sistem. Într-o piaţă mai mică, aceste costuri pot avea impact procentual mai mare decât în economii mari şi foarte lichide”, afirmă Dumitru Chisăliţă.
Şi în acest caz, tariful de transport al energiei electrice poate fi diminuat prin creşterea fluxurilor de energie electrică pe toată perioada anului prin reţele, respectiv mai multe volume tranzitate (producţie, export/import, consum industrial) poate reduce costul unitar, coroborate cu reducerea congestiilor şi reguli de piaţă care reduc costurile de echilibrare, creşterea flexibilităţii, a stocării, a capacităţii de agregare.
În ceea ce priveşte taxele percepute pentru energia electrică furnizată, România se situează pe poziţie 11 în rîndul statelor-membre ale Uniunii.
„Cum pot fi scăzute taxele energiei electrice – prin realizarea unei politici fiscale ţintită dacă vrei o scădere rapidă nominală, asta e pârghia. Preţuri mai mici „mâine”, necesită o acţiune a Guvernului asupra tuturor componentelor care formează preţul energiei electrice (preţul marfă, taxe, eficienţe de reţea şi pierderi, costuri de echilibrare). Asta scade factura în euro. Eliminarea paradoxului „ieftin în euro, scump în PPP”, trebuie să determine Guvernul să acţioneze în sensul stimulării creşterii productivităţii investiţiilor şi a muncii, creşterea veniturilor şi salariilor. Asta nu schimbă instant factura, dar schimbă înţelegerea privind greutatea facturii”, subliniază preşedintele AEI.
