Acasă Cultura / Culte ”Încă o punte de legătură între popoarele noastre” – expoziție semnată Oleksandr...

”Încă o punte de legătură între popoarele noastre” – expoziție semnată Oleksandr Pryhodniuk la CGR din Cernăuți

Foto: BucPress

Pentru câteva ore sala festivă a Consulatului General al României la Cernăuți s-a transformat în 17 mai, într-o sală de artă, în care au fost expuse câteva din lucrările lui Oleksandr Pryhodniuk, maestru de artă populară a Ucrainei. Evenimentul cultural, la care au fost invitați să participe oameni de cultură, critici de artă, elevi și profesori, a fost organizat și susținut de Consulatul General al României la Cernăuți, în special de Eleonora Moldovan, șeful misiunii diplomatice – notează BucPress.

Născut într-o familie de intelectuali din localitatea Bazalia, regiunea Hmelnițk, Oleksandr Pryhodniuk a îndrăgit pictura de mic copil.

Urmându-și studiile la Universitatea de Stat din orașul Cernăuți, pictorul ucrainean se îndrăgostește de ținuturile Bucovinei și chiar se căsătorește cu o frumoasă româncă din aceste locuri pe nume Stela Broască. Fiind înzestrat cu har și dar de la Dumnezeu, Oleskand Pryhodniuk prin creațiile sale face o legătură între Dumnezeu și Om, între Cer și Pământ, pe care noi poate că nu o vedem, dar ea există, a spus Arcadie Opaiț, poet, Maestru Emerit al Artelor din Ucraina, adăugând: ”Într-adevăr omul acesta a fost  adus de Dumnezeu pe pământ  pentru ca să ne aducă, se ne demonstreze și să ne prezinte frumosul pe care noi nu-l vedem, dar el există la fiecare pas. La prima vedere lucrările ar părea naive, însă analizând îndeaproape creația vedem în ele comunicarea directă între pământ și Dumnezeu prin formele sale, prin apă, natură, câmpii și flori”, a spus Acradie Opaiț.

Potrivit Eleonorei Moldovan, Consul General al României la Cernăuți, prin vernisarea expoziției unui pictor ucrainean în cadrul unei instituții diplomatice românești „stabilim încă o punte de legătură între popoarele noastre”, între cele două țări România și Ucraina. ”Relațiile între popoarele și statele noastre sunt la un nivel bun și orice proiect cultural care este promovat în această marjă de idei și viziuni contribuie la dinamizarea relațiilor între popoarele noastre. Consulatul General al României la Cernăuți are misiunea de a construi poduri frumoase între poporul român și poporul ucrainean care să dăinuie în conștiința oamenilor. M-am bucurat că acest pictor de sorginte ucraineană și-a expus lucrările la instituția diplomatică românească de la Cernăuți, constituind în acest format o bună calitate de bucovinean și reprezentant al unui popor care este vecin cu poporul român și care consideră că relațiile între statele și popoarele noastre trebuie să capete esență, iar cultura poate sprijini dinamizarea acestor relații”, a menționat Eleonora Moldovan.

Totodată,  Consul General a mai spus că a fost un moment prielnic pentru a confirma și consolida încă o dată cât de frumoase sunt valorile noastre și cât de important este ca să le consfințim zilnic pentru ca tânăra generație să cunoască și să continue tradiția Bucovinei în acest spirt, subliniind că expoziția personală a pictorului ucrainean Oleksandr Pryhondiuk va fi mediatizată și în România.

Lucrările pictorului Oleksandr Pryhodniuk sunt păstrate în colecțiile Muzeului de Artă din Cernăuți, precum și în colecțiile private ale multor admiratori ai artei din diferite țări ale lumii, între care Ucraina, Germania, Austria, Italia, Canada, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Japonia și altele, numărul total al acestora fiind de peste 3.000.