Acasă Alte comunitati Începe festivalul-concurs „Vise printre stele”

Începe festivalul-concurs „Vise printre stele”

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului-concurs internaţional de muzică ușoară „Vise printre stele”, organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, cu sprijinul Primăriei oraşului Cernăuţi și al Centrului Regional pentru Educație estetică „Tineretul Bucovinei”, se va desfăşura în perioada 16-18 octombrie, la Cernăuţi.

La festivalul-concurs, care vizează cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de diversitatea culturală şi naţională şi faţă de valorile morale şi estetice, precum şi afirmarea şi lansarea tinerilor interpreţi şi stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicală internaţională, vor participa copii şi tineri de orice naţionalitate, cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 21 de ani, pe patru categorii de vârstă (6-8 ani; 9-12 ani; 13-16 ani; 17-21 de ani).

Pentru secţiunea de interpretare vocală participanţii vor prezenta două piese din repertoriul universal sau creaţie proprie (una în limba țării pe care o reprezintă), anunţă monitorulsv.ro.

În cadrul evenimentului se vor acorda Marele premiu „Steaua de vis”, trofeu internaţional care se acordă unui singur concurent, indiferent de categoria de vârstă, care prin evoluţia sa reuşeşte să se evidenţieze în mod deosebit, premiile I, II şi III şi două mențiuni – pentru fiecare categorie de vârstă, Premiul de popularitate, precum şi Premii speciale – în funcţie de opţiunile presei, ale posturilor de televiziune şi radio sau ale organizaţiilor de profil, susţinute de sponsori.