Acasă Uncategorized Începe “Festivalul Românilor de Pretutindeni” la Covăsînţ

Începe “Festivalul Românilor de Pretutindeni” la Covăsînţ

Românii din diaspora vor participa la cea de-a V-a ediţie a “Festivalului Românilor de Pretutindeni”, organizat la „Tabăra Ortodoxă de Păstrare şi Conservare a Tradiţiilor Româneşti” de Parohia Ortodoxă din Covăsînţ.

Participanţi la această ediţie dunt români din Timoc (Serbia), Timocul de Est (Bulgaria), Chişinău (Rep. Moldova), Gyula (Ungaria) şi Voivodina (Serbia). Aceste grupuri vor fi însoţite de preoţi şi ierarhi ortodocşi din fiecare zonă. Cu toţii vor avea asigurate transportul, cazarea şi masa în Covăşînţ pe durata festivalului.

 “Festivalul Românilor de Pretutindeni” menţine vie identitatea românească şi vine în ajutorul românilor din afara graniţelor de a duce mai departe tradiţiile culturale româneşti: “Festivalul este conceput pentru a menţine tradiţiile pe cale de dispariţie. Românii fac eforturi să ajungă în fiecare an la Covăşînţ pentru a-şi conserva aceste tradiţii”, a declarat pentru Timp Româneasc preotul paroh Octavian Blaj.

Partea artistică va fi conturată de ansamblul Raspozii Zarandului, de reprezentanţii grupurilor de români din străinătate, dar şi de artistul de muzică populară din zona Țării Lăpușului, Grigore Leşe.

Ogranizatorii pregătesc tabere pentru copiii românilor din diaspora pentru a-i învăţa propriul folclor, iar ediţia de anul acesta vine şi cu o noutate: dascălii, preoţii şi participanţii vor stabili participări la viitoare sesiuni de tabără ortodoxă pentru tineri.

La eveniment va participa ministrul Românilor de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, împreună cu alţi oficiali care au facut posibilă organizarea “Festivalului Românilor de Pretutindeni”.