După ce PSD a anunțat că îi retrage sprijinul politic în fruntea Guvernului, premierul Ilie Bolojan a obținut luni seara susținerea liderilor de organizaţii PNL, inclusiv a celor care îl criticau. Într-o ședință care a avut loc la sediul central, liberalii au analizat ”la cald” care sunt variantele pentru a rămâne la putere.
În cadrul ședinței, potrivit unor surse din partid, președintele Ilie Bolojan le-a spus celor prezenți că deși colaborarea în coaliție a început în termeni acceptabili, pe măsură ce reformele au înaintat social-democrații au început să facă opoziție în interiorul coaliției. Asta, pe fondul presiunii sondajelor, unde PSD nu mai are 20%.
Bolojan le-a amintit celor prezenți despre creșterea TVA, despre măsurile nepopulare care au fost luate înaintea celor din administrație, dar acestea au fost discutate și agreate împreună cu toți partenerii. Liderul PNL le-a spus președinților de filiale și despre alegerile locale din 2028, unde PSD ar vrea ca PNL să-i devină ”anexă” și să se folosească pentru a guverna, obținând un scor de peste 40%, lucru care nu poate fi acceptat.
În funcție de mișcarea politică pe care o va face PSD mai departe, premierul Ilie Bolojan nu exclude să meargă în Parlament pentru un vot de încredere. Aici lucrurile s-ar complica foarte mult, întrucât în lipsa PSD este greu de presupus că Bolojan va obține suficiente voturi. Pentru a nu aștepta interimatul de 45 de zile de care s-ar putea folosi premierul Bolojan pentru a rămâne în funcție, PSD ar putea iniția o moțiune de cenzură pentru a ”trânti” Guvernul. Asta pentru că moțiunea va fi susținută și de AUR, după cum a anunțat înr-o conferință de presă președintele formațiunii, George Simion.

















