Acasă Europa Iniţiativa senatorului Viorel Badea privind accesul nediscriminatoriu la justiție – adoptată...

Iniţiativa senatorului Viorel Badea privind accesul nediscriminatoriu la justiție – adoptată la APCE

Raportul „Egalitate şi nediscriminare în accesul la justiţie”, iniţiat de senatorul Viorel Badea, a fost adoptat astăzi, 24 aprilie, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Documentul a trecut de votul final al plenului Adunării cu 59 de voturi favorabilie în cadrul celei de-a doua părţi a Sesiunii ordinare a APCE, care s-a desfăşurat la Strasbourg, în perioada 20-24 aprilie.

Proiectul de rezoluţie aferent raportului „Egalitate şi nediscriminare în accesul la justiţie” a fost adoptat în unanimitate de membrii Comisiei pentru egalitate şi nediscriminare a APCE, în luna martie a acestui an.

Atunci senatorul român a relevat că parlamentarilor, în calitatea lor de legiuitori, le incumbă obligaţia de a adapta în mod permanent cadrul legislativ realităţilor sociale, conferind, astfel, acces egal la justiţie tuturor cetăţenilor. În acelaşi context, Viorel Badea a mai sublinia că încrederea în autorităţile statului poate fi redobândită în special prin instituirea unor mecanisme adecvate de comunicare publică menite să faciliteze materializarea în justiţie a drepturilor fiecărui membru al societăţii.

Senatorul Viorel Badea este membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).