Acasă Evenimente Instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate, pe masa consultărilor dintre DPRRP și...

Instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate, pe masa consultărilor dintre DPRRP și deputați

sursa foto: ©Timp Românesc

Propunerea privind instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate a fost discutată, astăzi, 28 aprilie, într-o şedinţă comună a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi a Comisiei pentru politică externă,  sesizate pe fond.

Inițiatorii proiectului de lege propun înființarea, de către statul român, la misiunile diplomatice ale României, a unor Centre Comunitare Românești, în statele în care sunt înregistrați cel puțin 5.000 de cetățeni români. Rolul acestor centre va fi să contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric. De asemenea, inițiatorii consideră că, în cazul reîntoarcerii în țară, faptul că în aceste centre se va vorbi și învăța limba română, va facilita reîntegrarea copiilor în sistemul de învățâmânt din România.

Când am adus această inițiativă ne-am gândit la comunitățile de români din afara granițelor țării. Dacă ne-am gândi la faptul că anul trecut DPRRP nu a foslosit nici jumătate din fondurile pe care le-a avut la dispoziție pentru asociații și proiecte, undeva acest mechanism funcționează deficitar. Este necesar să avem Centre Comunitare Româneşti pentru că acolo unde există comunități închegate vor îndeplini roluri pe care acum nu sunt îndeplinite de alte instituții ale statului român”, a precizat deputatul Mihai Aurelian, unul dintre inițiatorul proiectului.

La ședința comună a celor două comisii parlamentare a participat și secretarul de Stat Sebastian Hotca, reprezentantul Departamentului Politici Pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Punctul de vedere al Guvernului în ceea ce privește instituirea Centrelor Comunitare Româneşti în străinătate este unul negativ. “ Guvernul nu susține înființarea acestor Centre Comunitare Româneşti în străinătate raportat la faptul că avizarea acestora presupune costuri majore care nu au fost estimate, costuri administrative și de personal. Din păcate, aceste costuri nu pot fi suportate și susținute din bugetul Ministerului Afacerilor Externe alocat DPRRP. Măsurile de sprijin pentru românii de pretutindeni se suprapun cu direcțiile de acțiune care se realizează în prezent de Departament: cele 5 programe de finanțare pe care DPRRP le are în lucru și în finanțare. Considerăm că scopul propunerii legislative poate fi realizat de alte instituții care funcționează în prezent, respectiv Institutul Cultural Român și Institutul Limbii Române”, a precizat secretarul de Stat Sebastian Hotca în cadrul ședinței comune.

La rândul său, Laszlo Borbely, președintele Comisiei pentru politică externă, consideră că pentru instituirea Centrelor Comunitare Româneşti trebuie stabilit un sistem foarte clar și o împărțire teritorială pentru ca acele comunități mai mici să nu fie discriminate: “Este o inițiativă bună, dar nu este detaliată, astfel încât toate elementele care țin de funcționalitate să fie clare. Trebuie îmbunătățită această inițiativă pentru următoarea întâlnire și să ajungem la o hotărâre. Haideți să îi ajutăm pe românii din străinătate, dar să o facem cu toate elementele pe masă”.

La rândul său, deputatul Ion Stan susține că “Aceste Centre Comunitare Românești au reieșit în urma discuțiilor cu românii din străinătate. Astfel, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de o formă instituțională la nivelul fiecărei ambasade de pe teritoriul țărilor în care există comunitățile românești de a avea o legătură mult mai strânsă cu DPRRP și nu numai. Avem în România 17 instituții care primesc buget pentru a rezolva problematica românilor de pretutindeni și ele sunt reunite în Consiliul Interinstituțional”.

Membrii celor două comisii au hotărât revizuirea proiectului de lege și consultarea, săptămâna viitoare, cu reprezentanții Departamentului Politici Pentru Relația cu Românii de Pretutindeni pentru a stabili o formulare fezabilă a inițiativei.