Acasă Cultura / Culte Întâlnire cu studenții români de la Universitatea Essex: Cosmin Onisii i-a...

Întâlnire cu studenții români de la Universitatea Essex: Cosmin Onisii i-a încurajat pentru opţiunea unei cariere acasă!

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei României la Londra, Cosmin Onisii, a avut zilele trecute o întâlnire cu studenţi români din cadrul Universităţii Essex, dând curs unei invitaţii din partea Asociaţiei Studenţilor Români din acest centru universitar.

 intalnire cu studentii la Universitatea essex 2Universitatea Essex grupează una dintre cele mai largi comunităţi studenţeşti româneşti din Marea Britanie, cu peste 300 de membri.

Răspunzând temelor de interes indicate de organizatori, oficialul român a oferit o scurtă perspectivă istorică asupra diplomaţiei româneşti şi politicii externe a ţării noastre şi a trasat, de asemenea, reperele carierei diplomatice, referindu-se, în context, la aptitudinile, calităţile şi abilităţile care definesc profilul unui candidat de succes la admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României.

De asemenea, Cosmin Onisii  i-a încurajat pe cei prezenţi să ia în considerare, la finalizarea studiilor şi opţiunea unei cariere în ţară, inclusiv în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.