Acasă Cultura / Culte Întâlniri literare cu Gabriela Adameșteanu la Berlin și Leipzig

Întâlniri literare cu Gabriela Adameșteanu la Berlin și Leipzig

Scriitoarea Gabriela Adameșteanu participă, în perioada 21 – 25 martie 2017, la o serie de evenimente literare din Berlin și Leipzig.

Marţi, 21 martie, la Literaturhaus Berlin, Gabriela Adameșteanu a participat la serata literară ”Primăvara aducerii aminte“, alături de scriitorii Drago Jančar din Slovenia și Dragan Velikić din Serbia. Cei trei autori, deținători a numeroase premii literare, au evocat fațetele vieții de zi cu zi în vremuri de restriște, precum și importanța cultivării memoriei. Partenerii evenimentului au fost Ministerul German de Externe și Traduki Berlin – instituţie consacrată traducerilor literare între limbi sud-est-europene.

În cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, Gabriela Adameșteanu va fi prezentă vineri, 24 martie, împreună cu Mircea Cărtărescu și Filip Florian, la o întâlnire cu publicul pe tema ”Weltliteratur aus Rumänien” (Literatură universală din România), iar sâmbătă, 25 martie, li se va alătura istoricilor și scriitorilor Richard Schwartz, Ioan-Aurel Pop și Mihai Duțescu la dezbaterea Contribuții la Istoria Culturii Moderne (1918 – 2018). Tot pe 25 martie, Gabriela Adameșteanu se va număra printre protagoniștii serii literare ”Balkan Nacht“, manifestare organizată de Traduki la Leipzig în paralel cu Târgul de Carte.

Târgul Internațional de Carte de la Leipzig (Leipziger Buchmesse) se desfășoară în perioada 24 – 26 martie 2017, standul României fiind organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Prezența României în cadrul acestui Târg Internațional a sporit constant în ultimii ani. La ediția din 2015, scriitorului Mircea Cărtărescu i-a fost acordat Premiul Cărții pentru Înțelegere Europeană al orașului Leipzig, iar în anul 2018 România va fi ţară invitată de onoare în cadrul Târgului.

Prezența Gabrielei Adameșteanu la întâlnirile din Germania este sprijinită de Institutul Cultural Român.