Acasă Cultura / Culte Întâlnirile muzicale Enesco Paris 2025

Întâlnirile muzicale Enesco Paris 2025

Afis rencontres

Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Paris, susține Festivalul Internațional Rencontres Musicales Enesco 2025, care se va desfășura în perioada 8-17 octombrie 2025. Institutul Cultural Român va acorda Marele Premiu al Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco”, în valoare de 3000 de euro, evidențiind astfel rolul său activ în promovarea tinerelor talente lirice. Evenimentele, realizate cu participarea Asociației Noesis Arts et Culture / Societății Muzicale Franceze „Georges Enesco”, a Societății Editorilor și Autorilor de Muzică din Franța (SEAM) și a Ambasadei României în Franța, aduc un nou omagiu marelui compozitor român prin interpretări de excepție. Ediția de anul acesta, care marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor, este dedicată artistei lirice Viorica Cortez, președintă a Association Noesis Arts et Cultures: Société Musicale Française „Georges Enesco”, cu ocazia împlinirii a 90 de ani și 70 de ani de activitate artistică, și este organizată sub înaltul patronaj al delegației României pe lângă UNESCO, în parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu București, Opera din Brașov, Filarmonica din Chișinău, Asociația Génération Opéra, École Normale de Musique Alfred Cortot, Orchestra Colonne, Festivalul de Muzică de la Sylvanès, Ambasadorii Lirici Montréal (Asociația Lyrichorégra), Asociația InoMusicArt, Automobile Club de France, SEAM, Conservatorul S. Rachmaninoff și Asociația Teatrelor de Operă din Franța.

Programul festivalului cuprinde o serie de evenimente remarcabile: concertul inaugural pe 8 octombrie la Auditoriul Bernanos, continuarea integralei vocale a lui George Enescu pe 10 octombrie, concertul de gală pe 13 octombrie la Automobile Club de France, finala Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” pe 15 octombrie la Sala Cortot – care se desfășoară, pentru al cincilea an consecutiv, în parteneriat cu Automobile Club de France, care deține una dintre cele mai apreciate săli de concerte din Paris – și recitalul „Inspirations” pe 17 octombrie în Salonul auriu al Palatului Béhague. Gala Laureaților ediției 2025 va avea loc pe 7 decembrie în prestigioasa Sală Gaveau, cu participarea Orchestrei Colonne, dirijată de Sora Elisabeth Lee. Juriul, prezidat de Jerôme Gay, președintele Génération Opéra, și având-o ca președintă de onoare pe celebra artistă lirică Viorica Cortez, omagiată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de carieră muzicală, este alcătuit din personalități importante ale lumii muzicale franceze, românești și internaționale. Pe parcursul festivalului vor urca pe scenă laureați ai Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” și artiști precum Gloria Tronel, Florent Kerrer, Ingmar Lazar, Adrien Rauline, Nicolas Dautricourt, Răzvan Popovici, Rodica Vică și Angela Drăghicescu. Laureați ai Festivalului și Concursului Internațional Enescu de la București participă anual la evenimentele din cadrul Întâlnirilor Muzicale Enesco de la Paris.

Primele două concerte din cadrul festivalului Rencontres Musicales Enesco 2025, pe 8 și 10 octombrie laAuditoriul Bernanos,sunt dedicate exclusiv prezentării creațiilor vocale ale lui George Enescu, din care fac parte opera Oedip și cele patru mari cicluri de melodii compuse între 1899 și 1947, precum și Doina și Eu mă duc, codrul rămâne, singurele creații vocale ale lui Enescu pe teme populare și cu versuri în limba română – o ocazie unică pentru publicul meloman de a asista la interpretarea unor piese rare, pentru care nu există decât foarte puține înregistrări.

Seria de concerte readuce în fața publicului parizian integrala creației vocale a lui Enescu, interpretată de laureații Concursului de canto Enesco Paris și de doi tineri pianiști remarcabili: Ingmar Lazar și Adrien Rauline. Programul ediției include, alături de muzica enesciană, lucrări ale unor compozitori contemporani precum Pascal Arnault, Adrien Rauline și Henri Nafilyan, creând o punte între partea clasică a creației lui Enescu și contemporaneitatea sa.

Un moment de înalt nivel artistic va fi concertul din 13 octombrie de la Sala Automobile Club de France, unde va fi interpretată renumita lucrare camerală Octuor de George Enescu, cu participarea unor artiști valoroși, printre care violonistul Nicolas Dautricourt și violistul Răzvan Popovici.