Acasă Politic Iohannis, despre criza prețurilor la energie: Comisia s-a angajat să vină cu...

Iohannis, despre criza prețurilor la energie: Comisia s-a angajat să vină cu soluții. Nu putem trece iarna cu prețuri în creștere

Președintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la Summitul Balcanii de Vest. El a declarat miercuri, după reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din UE, desfășurată marți seara, că au fost abordate două subiecte importante în discuțiile liderilor: rolul NATO în UE și criza prețurilor la energie. „Am convenit să urgentăm toate demersurile (…) nu putem să trecem iarna cu prețuri în creștere”, a spus președintele. „Două concluzii foarte importante din discuțiile de aseară. Prima este legată din felul în care ne vedem noi în politica globală. Concluziile sunt bune pentru noi. S-a subliniat importanța NATO și nevoia de a păstra puternică relația transatlantică. Am avut o primă discuție despre prețurile la energie și am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare cu soluții fiindcă nu putem să trecem iarna cu prețuri în creștere la electricitate. Astăzi discutăm cu statele din Balcanii de Vest care vor să devină membre a UE, însă cel mai important lucru este că noi din UE dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest. Astăzi nu mă aștept la discuții complicate, toate lumea dorește să înregistrăm progrese”, a precizat Iohannis.