Istoria evreilor din România prezentată la Tel Aviv

Istoria evreilor din România prezentată la Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a programat seria de proiecţii a filmului Aliyah Dada, în regia Oanei Giurgiu, în perioada 14 – 20 martie, la cinematecile din Tel Aviv, Haifa, Rosh Pina, Holon şi Ierusalim. Proiecţiile vor avea loc în prezenţa regizoarei, care va participa la discuţii cu publicul despre tematica filmului şi impactul acestuia pe scena culturală israeliană.Premiera filmului în Israel a avut loc în cadrul programului internaţional al ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional de Film Evreiesc de la Ierusalim.

Filmul este o incursiune personală, bine documentată, a autoarei Oana Giurgiu în istoria evreilor din România, în relaţia când absurdă, când paradoxală, dintre români şi evrei, ca un tablou suprarealist care se construieşte vizual printr-o serie de colaje, îmbinând contextul istoric mare cu interviuri, amintiri şi istorii individuale. Aliyah DaDa urmăreşte emigraţia evreilor din România către Palestina, surprinzând şi relaţiile acestora cu românii, în cei peste 130 de ani scurşi de când primii evrei au luat drumul Palestinei. Contextul în care s-au desfăşurat aceste valuri de emigraţie va revela adevărata istorie a României şi a Europei de Est, precum şi cea a naşterii Statului Israel. Filmul abordează subiecte delicate pentru istoria României şi a comunităţii evreieşti, cum ar fi apropierea României de Germania nazistă, persecuţia evreilor, Pogromul de la Iaşi, implicarea lor în construcţia Partidului Comunist sau înţelegerile economice secrete din perioada comunistă dintre România şi Israel. În acelaşi timp, filmul prezintă şi modul în care peste 400.000 de israelieni de origine română au influenţat şi contribuit la dezvoltarea culturii şi societăţii israeliene. Povestea este decupată vizual în stil dadaist, într-un tribut adus iniţiatorilor curentului, Tristan Tzara şi Marcel Iancu, doi evrei cu rădăcini în România.

Evenimentul este organizat în colaborare cu AMIR, Libra Film şi Cinematecile din Tel Aviv, Haifa, Holon, Rosh Pina şi Ierusalim.

Filmul va rula la Cinemateca din Tel Aviv luni, 14.03.2016, ora 19.00 şi sâmbătă, 19.03.2016, ora 15.00, la Cinemateca din Haifa marţi, 15.03.2016, ora 18.30 şi vineri, 18.03.2016, ora 16.00, la Cinemateca din Rosh Pina joi, 17.03.2016, ora 19.00, la Cinemateca din Holon sâmbătă, 19.03.2016, ora 17.00 şi la Cinemateca din Ierusalim duminică, 20.03.2016, ora 18.30.

Filmul este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi programul MEDIA al Uniunii Europene. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Archidoc, workshop iniţiat de La Femis.