Acasă România Iulian Fota zice că Victoria lui Joe Biden este bună pentru România

Iulian Fota zice că Victoria lui Joe Biden este bună pentru România

Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională și director al Institutului Diplomatic Român, crede că victoria lui Joe Biden este bună pentru România. El îl descrie pe Joe Biden drept un om care respectă instituțiile și oamenii care le reprezintă, în total contrast cu Donald Trump. În plus, Biden are o lungă experiență politică, de peste 50 de ani.

”Să vedeți ce atmosferă relaxată și ce sentiment de încredere generează – și se va vedea în Europa chestia asta cât de curând – această alegere a domnului Biden. Eu cred că pentru România această victorie este una bună”, a declarat Iulian Fota la Digi24. El spune că președintele Biden va trebui să reunească America pe care a dezbinat-o Donald Trump.

Fota: ”Joe Biden nu știu dacă va fi un președinte perfect, dar sunt convins că va fi un președinte mai bun decât Donald Trump. În primul rând, înțelege misiunea mult mai bine, pentru că are experiență în viața publică, în viața politică. A îndeplinit alte funcții, a fost vicepreședinte la casa Albă și din tot ce a făcut până în acest mpment foarte puține lucruri i se pot reproșa. Pe de altă parte, America este într-o situație foarte complicată, fractura internă este foarte mare. Joe Biden singur nu va putea să refacă această fratură. Dar eu cred că, odată îndepărtat elementul de radicalizare și de divizare a Americii, care a fost Donald Trump – și în al doilea mandat, dacă ar fi câștigat Donal Trump, eu cred că ar fi insistat și mai tare pe această divizare, pentru că el așa s-a menținut -, deci odată în epoca post-Trump, eu cred că totuși șansele ca America să se refacă în interior sunt ceva mai bune, mai bine conturate. Și se vede și din participarea asta masivă. Asta înseamnă responsabilitate civică, asta înseamnă responsabilitate democratică”,

Iulian Fota, care l-a cunoscut pe Joe Biden când era consilier pentru securitate naţională al președintelui Traian Băsescu, iar Biden era vicepreședintele lui Barack Obama, spune că victoria acestuia este bună pentru România. El arată că Joe Biden respectă instituțiile și oamenii, spre deosebire de Donald Trump.

”Donald Trump a dat imprevizibilitate Americii, era nestatornic. La Donald Trump niciodată nu știai care este de fapt gândirea lui reală, care este părerea lui. Acest stil de guvernare ținea pe toată lumea în șah. Președintele-ales Biden este un altfel de tip. Are convingeri clare, cred că este de peste 50 de ani în politica americană, are un profil ideologic democratic bine conturat. În plus – am participat la toate întâlnirile președintelui Băsescu cu vicepreședintele Biden, deci l-am văzut în interacțiune directă și în relația foarte bună pe care a dezvoltat-o cu România -, este un om care respectă instituțiile. Donald Trump era un coșmar pentru instituțiile americane, mai ales pentru cele de securitate. (…) Vă spun și din informații neoficiale, ajunseseră să se teamă să-i ofere o serie întreagă de informații, pentru că nu întotdeauna exista garanția protejării acelor informații. Joe Biden respectă instituțiile, dă voce instituțiilor și oamenilor care sunt experți în aceste instituții. A spus zilele trecute că îl va proteja pe Fauci (Anthony Fauci, directorul Institutului pentru Alergii și Boli Infecțioase al SUA – n.r.). Păi disputa pe Fauci este disputa pe rolul omului de știință în raport cu politicul. Or, Joe Biden, prin însăși atitudinea din campania electorală, și-a recunoscut respectul și aprecierea pentru omul de știință, ceea ce este foarte important”, a mai precizat Iulian Fota.

Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al SUA, conform proiecțiilor anunțate de mai multe canale media, între care CNN și Associated Press, făcute după calcularea voturilor obținute de candidatul democrat în statul Pennsylvania. Acest stat îi aduce lui Joe Biden scorul electoral necesar accederii în funcția de la Casa Albă.