Jurnal vizual  despre “Spiritul Săpânței”

Jurnal vizual  despre “Spiritul Săpânței”

Maramureșul fotografilor și al documentarelor TV, care vorbesc despre imaginea idilică a unui spațiu tradițional autentic, va fi prezentat în expoziția “Spiritul Săpânței” la Muzeul Național al Țăranului Român, în perioada 16 octombrie – 9 noiembrie.

Proiectul intercultural, inițiat de artiștii contemporani israelieni Haim Maor și Nora Stanciu, îl va avea ca invitat și colaborator pe Dumitru Pop Tincu, sculptorul țăran al crucilor Cimitirului Vesel din Săpânța, filtrează ca într-un jurnal vizual subiectiv, povești pictate, sculptate, cusute sau înregistrate, într-o formulă totodată postmodernă și melancolică, surprinzînd cu vitalitate și expresivitate un întreg imaginar al cotidianului țărănesc al locului.

Chipurile țăranilor pictate de Haim devin iconuri ale satului maramureșean contemporan într-o reciclare postmodernă care surprinde sintetic elemente de culoare locală, umor, atmosferă țărănească, cât și recuperarea unui stil frust, naiv, local, aglutinat cu interventii personale care țin de un instrumentar specific artei contemporane.

Întoarcerea la autoportret a Norei este dezvăluită printr-o serie de treceri delicat construite, de la expresivitatea frustă și frumusețea decorației viu colorate de pe ia maramureșeană, a farfuriilor și a ștergarelor de culme din casele țărancelor, la delicatețea aristocratică a broderiei de la oraș și a parfumului interioarelor de casă veche, ipostaziate în atmosfera naturilor statice. Picturală, poetică, melancolică după ingenuitatea și frumusețea lumii țărănești cu care intră în dialog ușor și necondiționat, lumea Norei primește din locurile de unde-a plecat forță și sensibilitate pentru a construi armătura lumii noi în care locuiește.

Lumea maramureșeană a lui Dumitru Tincu, continuatorul lui Ioan Stan Pătraș, cel ce a făcut din Săpânța un sat viu în moarte, descrie cu vitalitate și același simț al umorului și spirit ludic, momente esențiale ale vieții noastre, așa cum sunt dragostea și căsătoria, maternitatea, muzica, jocul, munca și nu în ultimul rând atât de exploatata trecere a morții. Poeme scurte în imagine și tablouri naïve prin excelență, însoțite sau nu de texte la fel de pline de umor și de vitalitate, scenele lui Dumitru construiesc același peisaj viu ca și cel al crucilor din cimitirul vesel, cu o scenografie naivă, dar puternic afirmată în cadrele unei priviri contemporane ale meșteșugului.