Acasă Alte comunitati „Juvenes Translatores”: O elevă din România va fi premiată la Bruxelles

„Juvenes Translatores”: O elevă din România va fi premiată la Bruxelles

O elevă de clasa a XI-a din Cluj-Napoca este câştigătoarea din România a concursului european ”Juvenes Translatores”, anunţă Comisia EuropeanĂ.  Roxana Maria Chiorean, de la Colegiul NaȚional ”Emil RacoviȚĂ” a participat alături de  elevi din Uniunea Europeană la concursul la care, în final, au fost desemnaţi 28 de câştigători.Câștigătoarea din România a tradus din engleză în romană şi a concurat cu alţi 151 de elevi din 31 de şcoli din România.

La această competiţie, limba română a fost folosită şi de elevul câştigător din Franţa, Florian Pesce care a tradus din română în franceză.

Potrivit Comisiei Europene, la concurs au participat peste 3.000 de elevi din 736 de şcoli din UE, dintre care 31 de licee din România. Cei 28 de liceeni câştigători, unul din fiecare stat membru al Uniunii Europene, vor fi premiați la Bruxelles pe 14 aprilie 2016.

Tema traducerilor a fost cooperarea pentru dezvoltare, iar elevii au putut alege orice combinație dintre cele 552 posibile între cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.