Acasă Cultura / Culte Kucevo: Suflet de român

Kucevo: Suflet de român

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni va desfășura în 7 septembrie 2019, alături de „ Asociația „Românii din Homolie”, proiectul „Ziua Limbii Române în Kucevo, Serbia”.

Începând cu ora 12.00 vor avea loc o întâlnire cu românii participanți la cursurile de limba română, cursuri ce au avut loc în cadrul proiectului „Cursuri de limba română, cu elemente de cultură și civilizație – Ziua Limbii Române – Suflet de român”, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, dar și o masa rotunda în care mai multe organizații românești din Serbia de Răsărit (Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Asociația „Românii din Homolie”, Asociația „Românii de pe valea Pekului”, Asociația „Horeum Margi din Isakovo” și Asociația Română Bătrână „Neresnica”) vor pune în discuție cele mai importante probleme ale comunității de români din regiune.

Manifestarea artistică va avea loc la ora 18.00, la sediul Centrului Cultural din orașul Kucevo. Aici se va sărbători românește, prin muzică și dans tradițional românesc, printr-un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Bârzava”, din Reșița, România

Obiectivul proiectului este acela de a contribui la procesul de conștientizare parcurs de românii din comunitățile istorice de pe teritoriul Serbiei, în speță al românilor din Kucevo, asupra rolului esențial pe care limba română îl joacă în formarea continuă, dar și în evoluția comunității de care aparțin, precum și în conservarea identității naționale românești.