Acasă America de Nord La Casa Albă, toată lumea e supărată pe toată lumea

La Casa Albă, toată lumea e supărată pe toată lumea

Camera Reprezentanților din SUA a votat pentru punerea sub acuzare a președintelui în exercițiu Donald Trump, după incidentele violente care au avut loc săptămâna trecută asupra Capitoliului, soldate cu cinci morți și mai mulți răniși.

Au fost 232 de voturi pentru și 197 împotrivă. Zece republicani s-au pronunțat în favoarea deciziei.

Este pentru prima dată în istoria SUA când un președinte este pus de două ori sub acuzare. La începutul anului trecut, Trump a fost pus sub acuzare pentru ”obstrucționarea Congresului” și ”abuz de putere”. Senatule era dominat atunci de republicani.

Dosarul umează să fie trimis către Senat pentru judecată, iar în cazul în care va fi pedepsit de aceasă Cameră, Trump nu va mai putea ocupa nicio funcție publică pe parcursul vieții. Dezbaterea din Senat nu va avea însă loc înainte de învestirea lui Biden, pe 20 ianuarie a.c.

Președintele Donald Trump a dat publicității miercuri seara un mesaj video în care blamează atacul asupra Capitoliului de săptămâna trecută, dar nu își asumă nicio responsabilitate pentru aceasta și nu pomenește nimic despre cea de-a doua sa punere sub acuzare  în Congres – o premieră în istoria SUA.

În condițiile în care urmează să fie judecat de Senat tocmai pentru rolul său în violențele de la Capitoliu, Donald Trump face apel la calm și spune că cei care au devastat sediul Congresului săptămâna trecută nu sunt ”adevărații” săi suporteri, relatează CNN.

Donald Trump are conturile personale suspendate pe rețelele sociale, așa că mesajul video a fost postat pe contul oficial de Twitter al Casei Albe și a fost postat la o oră și jumătate de la votul din Camera Reprezentanților în legătură cu punerea sa sub acuzare pentru incitare la violență în timpul evenimentelor din 6 ianuarie.

Cu câteva ore mai înainte, în timp ce dezbaterile pentru impeachment erau încă în desfășurare în Cameră, președintele dăduse publicității și un comunicat în care lansa, la fel, un apel la calm și la abținere de la violențe, dar nu menționa nimic despre procedura din Congres prin care este acuzat că a încurajat asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului.

Pe de altă parte, mesajul video transmis miercuri seara contrazice puternic prima sa reacție după violențele de la Capitoliu, când s-a adresat protestatarilor spunându-le că ”îi iubește” și că sunt ”foarte speciali”. Ulterior, el a scris pe Twitter: ”Acestea sunt lucruri și evenimente care se întâmplă când o sfântă victorie categorică este anulată într-un mod atât de brutal și de eronat”.

Miercuri seara, după ce a doua procedură de impeachment împotriva președintelui a fost votată în Camera Reprezentanților, la Casa Albă ”toată lumea era supărată pe toată lumea”, a declarat un consilier citat de CNN.

Donald Trump este mâhnit și crede că oamenii nu îl apără suficient. „Este într-o stare în care își plânge singur de milă”, a declarat sursa citată de CNN.

Mulți sunt de părere că numai acțiunile președintelui, nimic altceva au dus aici, pentru că el a instigat mulțimea să ocupe clădirea Capitoliului pentru a opri validarea rezultatului alegerilor. ”N-o să găsească prea multă compasiune în rândul republicanilor”, a declarat sursa.

Dacă până acum s-au mai găsit voci care să-i ia apărarea, acum președintele a fost lăsat la Casa Albă să se apere singur. Mai întâi a dat un comunicat, apoi mesajul video de cinci minute, dar consilierii săi s-au gândit pe ce canale să le transmită, temându-se să nu fie din nou date jos de pe rețelele sociale, în ciuda tonului spăsit și pașnic.

Mulți dintre angajații Casei Albe și-au dat, de altfel, deja demisia, după violențele de la Capitoliu, inclusiv vechea sa confidentă Hope Hicks, așa că Trump a rămas să se descurce singur.

Iar strategia pe care ar fi ales-o președintele ca să mute interesul publicului de la procedura din Congres și de la violențele de la Capitoliu ar fi grațierile. Astfel, ar avea de gând să anunțe joi o serie de grațieri răsunătoare, iar mulți se întreabă dacă nu cumva are de gând să-și acorde sieși și copiilor săi grațierea. În orice caz, liderul de la Casa Albă are de gând să se folosească din plin de prerogativele pe care încă le mai are ca șef al statului, spun sursele CNN, potrivit Digi24.ro. Foto: stir.tvr.ro