Acasă Cultura / Culte La Memorialul Ipotești a avut loc o ediție specială a cenaclului transfrontalier...

La Memorialul Ipotești a avut loc o ediție specială a cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți”

Foto: BucPress

La Memorialului Ipotești –  Centrul Național de Studii Mihai Eminescu (județul Botoșani), la Lacul cu nuferi, a avut loc cea de-a zecea ședință, specială, a Cenaclului Transfrontalier (Cernăuți-Suceava) „MAȘINA CU POEȚI”. La cea de-a zecea ședință au participat poeți din Botoșani, Suceava și Cernăuți, precizează BucPress.

Invitatul special al cenaclului din partea județului Botoșani a fost Vlăduț Scutelnicu. Este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Vasile Tărâțeanu a reprezentat comunitatea de poeți din Cernăuți. El este poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Ucraina și membru de onoare al Academiei Române. Alături de Vasile Tărâțeanu la Ipotești au fost Elena Nandriș și Iulia Todirean din reg. Cernăuți.

Florin Dan Prodan, fondatorul grupării literare și artistice ”Zidul de Hârtie” din Suceava a fost invitatul special al sudului bucovinean. El este director al Festivalului Internațional de Poezie și Arte vizuale Inside Zone și al rezidenței artistice de la Borsec. Manifestarea a fost moderată de Gina Puică, directoarea Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici”.

Reamintim că întâlnirile Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” sunt lunare, organizându-se alternativ la Cernăuți  și la Suceava de către Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” și Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, în parteneriat cu Clubul de Inițiativă Literară de la Suceava.