Acasă Africa La Tunis a fost inaugurată Piațeta Regina Maria a României

La Tunis a fost inaugurată Piațeta Regina Maria a României

La sfârșitul lunii octombrie, în context pandemic, în cartierul Cité Jardins din Tunis a avut loc dezvelirea plăcii inaugurale a „Piațetei Regina Maria a României”, care consfințește atribuirea numelui Reginei Maria acestui spațiu public, situat într-unul dintre cele mai prestigioase cartiere ale capitalei Tunisiei.
Personalitatea puternică universală a Reginei Maria a României rămâne un exemplu de curaj și progres pentru istoria României, iar prin crearea acestui spațiu public, locuitorii capitalei Tunis care vizitează Secția consulară a Ambasadei României vor avea oportunitatea să cunoască mai multe despre istoria României.

Situată în fața Secției consulare a Ambasadei României din Tunisia, „Piațeta Regina Maria a României” reprezintă și un semn al excelentelor relații româno-tunisiene la nivel politico-diplomatic și al autorităților locale. Potrivit unui comunicat de presă, în ultimii ani aceste relații s-au aflat pe un trend ascendent, nu numai din punct de vedere politico-economic, academic, dar și prin relații apropiate la nivelul autorităților locale. Doamna Souad Abderrahim, primar al capitalei Tunis, a vizitat România și a avut întâlniri cu autoritățile locale din mai multe orașe pentru a face schimb de experiență și bune practici administrative.
Având în vedere decizia Consiliului Municipal al Primăriei Tunis cu privire la Piațeta Regina Maria a României, care datează din data de 6 decembrie 2019, precum și aniversarea Tratatelor de Pace de la Paris (1919-1920), semnate în urma Primului Război Mondial, inaugurarea acestui spațiu public reprezintă o premieră nu numai în Tunisia, dar și în Africa. Conferința de Pace de la Paris și implicit Tratatul de la Versailles sunt evenimente istorice importante în care Regina Maria a României a jucat un rol important.
La eveniment autoritățile tunisiene au fost reprezentate de dna Souad Abderrahim, primar al capitalei Tunis și șeic al Medinei și consilieri din cadrul primăriei. Inițiativa de a avea la Tunis un spațiu cu numele Reginei Maria aparține Ambasadei României în Tunisia și a fost susținută de autoritățile locale.
Autoritățile române au fost reprezentate Dan Stoenescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Tunis, care a citit un mesaj din partea ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu. Au mai luat parte la eveniment reprezentanți ai Corpului Diplomatic, membri ai comunității românești din Tunisia, studenți ai Lectoratului român din Tunis și foști studenți tunisieni  în România.